Între 2001 și 2024, România a pierdut 453.000 de hectare de pădure, adică 5,7% din suprafața împădurită pe care o aveam în anul 2000.
Aceasta nu este doar o cifră – este o rană deschisă în trupul țării noastre.
În aceeași perioadă, s-au câștigat doar 224.000 de hectare de pădure tânără, insuficientă pentru a acoperi pierderile și care va avea nevoie de 50–70 de ani pentru a ajunge la valoarea pădurilor distruse. Practic, România a reușit să reîmpădurească jumătate din cât a pierdut.
Cifrele ne arată clar cine sunt polii dezastrului:
• Suceava – 68.400 ha tăiate, record național.
• Bacău – 18.400 ha, Neamț – 17.200 ha, Bihor – 16.300 ha, Alba – 15.600 ha, Mureș – 15.400 ha, Bistrița-Năsăud – 15.300 ha, Caraș-Severin – 14.300 ha.
Aceste opt județe cumulează peste jumătate din pierderile României.
În spatele acestor cifre stă o industrie evaluată la 1,7 miliarde de euro – adică 0,7% din PIB-ul țării.
În România, circa 55.000 de oameni lucrează în exploatarea lemnului, dar adevărata întrebare este: pentru cine muncesc ei?
Pentru binele poporului român sau pentru marile companii străine care exportă lemnul nostru brut, la prețuri de nimic, în timp ce comunitățile locale rămân cu munții goi și cu sărăcia?
România se află astăzi pe locul 67 în lume la rata defrișărilor, între Italia și Lituania.
Avem 6,93 milioane ha de păduri, dar peste 97% din suprafața tăiată în ultimele două decenii a fost „legalizată” ca exploatare forestieră.
Totul sub privirile nepăsătoare ale guvernelor care, în loc să apere interesul național, cosmetizează realitatea cu „creșteri artificiale” ale fondului forestier – redenumind pășuni și terenuri degradate drept „păduri”.
Este clar: pădurile României sunt jefuite cu complicitatea clasei politice!
Cer public:
1. Interzicerea imediată a exportului de masă lemnoasă brută – să procesăm lemnul în România, pentru români!
2. Oprirea defrișărilor industriale și protejarea pădurilor naturale, nu doar a ariilor protejate pe hârtie.
3. Anchetă parlamentară asupra mafiei lemnului – de la multinaționalele care fac profituri uriașe, până la rețelele de corupție locale care dau aprobări și mușamalizează abuzurile.
4. Un plan național de reîmpădurire reală – nu doar schimbări de titulatură și statistici false!
Dragi români,
Pădurea nu este o resursă infinită și nu este o marfă. Este aerul nostru, apa noastră, siguranța satelor și munților noștri.
Cine taie pădurile României, taie viitorul acestui neam!
România nu este de vânzare! Pădurile românilor nu sunt colonie pentru nimeni!
Comments are closed