Prezentată de către: senatorul Corneliu NEGRU
Circumscripţia electorală: nr.41 Vrancea
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declaraţiei politice: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” (art. 61, alin.(1).”
Domnule președinte al Senatului, stimați colegi parlamentari,
În intervenția de astăzi doresc să subliniez rolul fundamental pe care Senatul României l-a avut și îl are în dezvoltarea statului român modern. Senatul nu este doar o instituție legislativă, ci și un simbol al democrației, al continuității istorice și al echilibrului puterilor în stat.
Senatul a apărut pe scena politică românească la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, când, prin plebiscitul din 23-26 mai/4-7 iunie, românii s-au pronunţat asupra unui document cu valoare constituţională – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858. Actul constituțional prevedea instituirea unei noi camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor.
În cadrul acestui sistem bicameral, Senatul al României, care avea şi atribuţii privind controlul constituţionalităţii legilor, a funcţionat ca un „corp ponderator”, ca un factor de echilibru între puterile statului.
Încă de la înființarea sa, Senatul a reprezentat o veritabilă tribună a dezbaterii publice și a responsabilității politice. Prin activitatea sa, Senatul a contribuit la consolidarea Constituției din 1866, la afirmarea independenței naționale din 1877 și la fundamentarea Marii Uniri din 1918, momente decisive care au marcat destinul României.
În perioadele de încercare istorică, Senatul a fost vocea echilibrului și a responsabilității. Reînființat după prăbușirea regimului comunist, el și-a recăpătat rolul constituțional, fiind garantul reprezentativității și al respectării pluralismului politic. În România interbelică, timpul de dezbatere al unui proiect legislativ era depindea de complexitatea proiectului, de interesul politic și de agenda parlamentară. Deși Constituția din 1923 și regulamentele parlamentare prevedeau proceduri generale, nu existau termene fixe care să limiteze dezbaterile, acestea putând dura zile, săptămâni sau chiar luni, în funcție de contextul politic și de procedurile interne ale camerelor legislative. Da, doamnelor și domnilor senatori, luni de dezbatere!
Din păcate, noi am ajuns precum Marea Adunare Națională, un apendice al Executivului. Actuala conducere a Senatului României a transformat camera superioară a Parlamentului într-o anexă, o prelungire a Guvernului. În mod concret, s-au eliminat practic dezbaterile, prin alocarea către fiecare grup parlamentar a câte 2 minute pentru dezbaterea unui proiect de lege.
Mai mult, programul comisiilor de specialitate este lăsat la latitudinea președinților de comisii, așa încât, de regulă, în același timp, un parlamentar poate avea 2 ședințe care se suprapun. De asemenea, este contraproductiv și nedemocratic ca unui parlamentar să îi fie alocate în comisie maximum 1-2 minute pentru intervenție asupra proiectului de lege.
S-a vorbit de-a lungul timpului că s-a încercat și s-a reușit transformarea parlamentarului într-un votatnt. Rolul semnificativ în această paradigmă nedemocratică îi revine specialistului care redactează proiectul. Iar parlamentarul este izolat într-un nedemn pentru climatul democratic turn de fildeș. Într-un atare context, acesta nu mai este nici măcar un simulacru de dezbatere și, implicit, de democrație.
Stimați colegi,
Solicit conducerii camerelor Parlamentului României să repoziționeze, pe făgașul corect, rolul Parlamentul, așa cum este el precizat în legea fundamentală din 1991 și revizuită în 2003:
„Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” (art. 61, alin.(1)).
Eu, CORNELIU NEGRU, senator al Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, rămân cu convingerea nestrămutată că Senatul României rămâne un pilon al democrației noastre, o instituție menită să vegheze la respectarea statului de drept, să ofere stabilitate și să asigure o dezbatere matură, în care interesele cetățenilor să fie pe primul loc.
De aceea, responsabilitatea noastră este dublă: să fim demni de moștenirea istorică pe care o purtăm și să transformăm Senatul într-un adevărat reper al înțelepciunii politice și al interesului național.
Comments are closed