Bogdan Velcescu – Declarație de presă – Pacheţelele foamei ale Guvernului Bolojan nu ating subvenţiile partidelor politice

Deputatul AUR Bogdan Velcescu a denunţat, în plenul Camerei Deputaţilor, aşa-numitele „pacheţele ale reformei” asumate de Guvernul Bolojan. Parlamentarul arată că măsurile actuale nu aduc o reformă reală în administraţia locală, nu reduc cheltuielile inutile ale statului şi nu vizează subvenţiile pe care partidele politice le încasează în fiecare lună din bugetul de stat.

„Dacă n-aţi auzit de pacheţelele foamei, auziţi acum. Am văzut zilele trecute asumarea, asumarea răspunderii pentru cinci pacheţele. Pacheţelele foamei, pentru că, bineînţeles, am înţeles de la domnul Bolojan că nu e nevoie de o dezbatere, nu e nevoie de o lămurire. N-a fost în stare să arate exact câtă economie se face cu cei 13.000 de funcţionari publici din administraţia locală.

Am făcut eu un calcul, aşa, estimativ, cu toate că avem un olimpic ca şi preşedinte. Am făcut un calcul şi am înţeles că e vorba de vreo 50 de milioane de euro. Dacă asta este marea reformă, avem o problemă.

Mă aşteptam să văd această mare reformă la nivel central, la nivelul ministerelor, la nivelul agenţiilor, dar e ok. O să folosim de acum înainte modelul „unu pentru două primării”, adică un secretar pentru două primării, că înţeleg că asta este reforma, de fapt, dar nu ne atingem de acele privilegii grase şi babane. Și aici vorbim de partidele politice.

În continuare, avem subvenţii pentru partide. Să fie vreo 200 de milioane de euro? Să fie vreun miliard de euro pe mandat? Nici nu ştiu, rămâne de văzut, pentru că variază suma asta an de an. Să fie vorba de multe alte milioane de euro la nivelul Camerei Deputaţilor, la nivelul Senatului, la nivelul Ministerului Energiei? Rămâne de văzut.

Pentru că înţeleg că nu există consens între PSD, PNL şi USR, pentru că UDMR e acolo doar la ciuguleală. Înţeleg că acest pachet va veni, nu va veni, iarăşi rămâne de văzut.

Vreau să văd însă mai multă celeritate atunci când tăiem posturi care chiar contează. Până una-alta, spor PSD la votat cele patru moţiuni pe care AUR le va depune. O să votaţi cu actuala guvernare, în contextul în care veţi avea voie să ieşiţi din bancă. S-ar putea să nu aveţi voie să votaţi, pentru că data trecută aţi stat liniştiţi şi cuminţi”, a declarat deputatul AUR, Bogdan Velcescu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE