Între două sărbători care ne definesc ca popor – Ziua Internațională a Iei

(24 iunie) și Ziua Drapelului Național (26 iunie) – avem șansa să ne întoarcem, fie și pentru o clipă, către esența a ceea ce înseamnă a fi român.

Ia românească nu este un simplu obiect tradițional. Este povestea scrisă cu ac și ață de mâinile bunicilor noastre, o formă de rugăciune purtată pe umeri, un testament cultural cusut cu dor, cu speranță, cu mândrie. Ea nu ne leagă doar de trecut, ci ne reamintește că în simplitate trăiește noblețea unui popor.

Drapelul național nu este o pânză, ci o inimă care bate în culori. Este sângele eroilor noștri, este lumina dreptății și cerul libertății. Este chemarea către demnitate, către unitate și curaj. A fost înălțat în bătălii, purtat în revoluții și înrădăcinat în conștiința fiecărui român care nu și-a uitat patria.

Astăzi, între aceste două simboluri, se află România adevărată: cea care încă își caută echilibrul între rădăcini și viitor, dar care nu încetează să spere, să lupte, să creadă. Aceasta este România profundă, autentică, vie – România în care credem și pentru care lucrăm.

Avem o datorie sacră: să ne păstrăm valorile, să ne protejăm cultura și să ne respectăm istoria.

Pentru că România nu este un loc pe hartă.
România este o inimă care bate în fiecare dintre noi.