Adresată de către Doamna Senator: Ștefănescu Daniela
Circumscripția electorală: 04.Bacău
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R)
Subiectul declarației politice: Educația scapă de sub control – cei mai puțini elevi înscriși la Bacalaureat din ultimii 20 de ani
Domnule Președinte,
Stimați Colegi,
Ne aflăm, fără îndoială, în fața uneia dintre cele mai grave realități ale sistemului educațional românesc din ultimele decenii. Conform datelor oficiale furnizate de Ministerul Educației, doar 94.400 de elevi din promoția curentă s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2025 – cel mai mic număr din ultimii cel puțin 20 de ani. Este o statistică rece, dar în spatele ei se ascund drame personale, visuri frânte și generații pierdute.
Această cifră ar trebui să declanșeze starea de urgență în educație. Nu este doar o scădere. Este o prăbușire. În urmă cu doar un an, erau 119.042 de înscriși. Astăzi, avem cu peste 24.000 mai puțini. În urmă cu două decenii, în 2008, România avea peste 209.000 de elevi din promoția curentă înscriși la Bacalaureat. Astăzi, avem mai puțin de jumătate.
Dar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze și mai tare este faptul că aproape un sfert dintre elevii care au început clasa a XII-a în septembrie 2024 nu au ajuns să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Vorbim despre 28.600 de tineri – echivalentul a 1.144 de clase – care au fost prezenți în sistem în septembrie și au fost pierduți pe parcursul anului școlar. Au fost împinși spre abandon de un sistem care nu i-a susținut, nu i-a pregătit, nu i-a motivat.
Este al treilea cel mai mare procent de „dispariții” dintr-o promoție în ultimii 5 ani. Vorbim de tineri care s-au dus acasă, care s-au dus la muncă, care s-au dus în alte țări sau poate, mai grav, s-au dus într-o zonă a neîncrederii și a renunțării. Acești copii nu sunt doar niște cifre. Sunt victimele unei politici educaționale incoerente și iresponsabile.
Stimați colegi, acești elevi nu au eșuat. Au fost abandonați. De cine? De cei aflați la conducerea Ministerului Educației, de guvernele succesive care au amânat reformele, care au întârziat manualele, care au tăiat din bugetul educației și care au tratat școala românească cu dispreț. Ani de zile, politicienii aflați la guvernare au mimat reforma, au folosit educația ca instrument electoral și au sacrificat viitorul copiilor.
Să ne amintim: elevii care susțin astăzi Bacalaureatul sunt prima generație care a început clasa pregătitoare în 2012 – o generație tratată ca un experiment. La gimnaziu, nu au avut manuale la timp, nu au avut profesori pregătiți pentru noile programe. La liceu, au învățat după curriculumuri vechi, dinainte de nașterea lor, pentru că deciziile politice au abandonat orice urmă de reformă.
Această generație nu a avut șansa de a învăța într-un sistem adaptat realităților secolului XXI. Nu li s-a oferit predictibilitate, sprijin sau echitate. În schimb, li s-au oferit promisiuni goale, experimente legislative și birocrație.
Este cinic să le cerem acestor tineri performanță, în timp ce conducerea sistemului de educație nu a fost capabilă să le asigure nici măcar un cadru decent de învățare. Este imoral să vorbim despre „valoare” și „merit” într-un sistem care își pierde anual zeci de mii de elevi fără să clipească.
Această criză nu mai poate fi ignorată. Nu putem merge mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Este timpul să construim un sistem educațional echitabil, previzibil, adaptat generațiilor de astăzi, nu celor de acum 20 de ani. Este timpul ca educația să nu mai fie lăsată pe ultimul loc în buget, în priorități, în agendele de partid.
Dacă vom continua să ignorăm aceste semnale de alarmă, nu doar Bacalaureatul va fi în colaps.
Va fi în colaps întreaga noastră societate.
Fiecare dintre noi are obligația să trateze acest subiect ca o prioritate națională. Avem nevoie de un pact real pentru educație, nu de angajamente formale. Avem nevoie de investiții, coerență legislativă, formare profesională pentru cadre didactice, și mai ales de o viziune care să nu se schimbe de la un mandat la altul.
Generația 2012–2025 ne-a dat un semnal de alarmă. Haideți să nu-l ignorăm!
Comments are closed