Adresată:
Domnului Marian-Cătălin PREDOIU, Viceprim-ministru, Ministru, Ministerul Afacerilor Interne
De către: Deputat Răzvan Daniel BIRO
Circumscripția electorală: nr. 28 Mureș
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 22.05.2025
Obiectul întrebării: Problema cărților de identitate fără domiciliu
Domnule ministru,
În România, cărțile de identitate nu se pot elibera fără ca titularul să figureze cu un domiciliu în țară, iar aceasta este o reală problemă, în special, pentru românii din diaspora. Anul trecut, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a obligat România să elibereze un
astfel de act, însă, cu toate acestea, toate acestea, obținerea unui astfel de act de identitate, fără a da statul în judecată, nu este posibilă în prezent.
Foarte mulți români din diaspora și-au vândut toate proprietățile din țară și nu mai au posibilitatea să-și obțină actul de identitate, pentru că știm că se solicită documentul de proprietate sau luarea în spațiu și, din acest motiv, ajung să apeleze la prieteni și la rude, dar aceasta nu este o opțiune firească – practic, statul român te obligă, pentru a intra în legalitate, să te folosești de o cvasi-ilegalitate!
Prin urmare, domnule ministru vă rog să îmi transmiteți când cetățenii care doresc să își stabilească -sau și-au stabilit anterior domiciliul în străinătate – pot solicita eliberarea unei cărți de identitate ori a unei cărți electronice de identitate cu menționarea țării de domiciliu, precum și de ce nu puneți în aplicare decizia CJUE pentru toți solicitanții, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să dea statul în judecată.
Solicit răspuns în scris.
Comments are closed