Chelaru Mircia – Declarație politică – CONVERTIREA LEGILOR ȘI ABANDONUL DREPTĂȚII

Adresată de către domnul senator: Mircia Chelaru

Circumscripția electorală: Nr. 3 Argeș

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Şedinţa Senatului din data de: 02.04.2025

Titlul declaraţiei politice: CONVERTIREA LEGILOR ȘI ABANDONUL DREPTĂȚII

Distinși cetățeni ai României Profunde

Dragi compatrioți, de pretutindeni!

Ceea ce urmează nu este o simplă declarație politică

Ceea ce urmează este un rechizitoriu public!

                   PITAGORA: ”Crimele și nenorocirile

ți se întâmplă, sunt rodul unei proaste                                                                                                           rânduieli; rânduieliele proaste sunt urmarea                                                                                               firească a suferințelor pe care le înduri.                                                                                                           Caută-ți legiuitori de-ajuns de iscusiți ca să

te scoată din acest cerc vicios”

Valoarea de „funcţionare” a unei societăţi, aşa cum o vedea la timpul său Aristotel sau Toma d’Anquino, este dată și astăzi de ordinea relaţiilor stabilite între indivizi, pe deoparte, și între cetățeni și stat pe de altă parte,  pe baza legilor legitim  consimţite sau a unor obiceiuri împământenite.  De regulă, Ordinea formală este menținută de autoritatea Conducătorului, dar mai ales de substanţa legilor şi mecanismelor de producere a dreptăţii, prin sistemul juridic.

În societatea românească actuală, deşi autoritatea guvernului este recunoscută şi chiar funcţionează „de jure”, „de facto” aceasta este serios subminată de sistemul invizibil, dar peste tot invocat, al „relaţiilor informale” procesate în instituţiile publice, nepermis căzute sub administrarea unor actori potentaţi, venali și subtili, care pervertesc mecanismele de autoritate şi le însușesc cu titlu de interes privat! Mai simplu şi pe înţeles: de mai bine de 30 de ani, băieţii deşepţi, clienţii abandonului şcolar, repetenți și plagiatori, dar cu simțul dezvoltat al oportunismului speculativ, au pus mâna pe pârghiile de comandă ale statului şi le exercită până în zilele noastre, sub beneficiu personal.

            Cum de s-a ajuns aici?

            O primă cauză a fost justiţia însăși, oarbă deabinelea, care s-a lăsat mai întâi pipăită apoi s-a cerut violată cu voluptatea prostituatei de centură de către plătitorul politic. S-a pus sub comanda zilei cu o nonşalanţă de budoar păstrându-şi duplicitatea şi standardele duble. Ea însăşi aparţinând cîndva unui sistem cariat de elemente ordinare şi corupte, jucând rol de bici al represiunii! A intrat în era postdecembrie cu un asasinat politic, apoi s-a lansat în marile afaceri recuperatorii ale veneticilor de tot felul împărţind dreptatea direct proporţional cu valoarea comisionului acoperit. Ridicolul a pus stăpânire pe întrega tagmă asasinând nu numai încrederea în actul de justiţie ci însăşi conştiinţa dreptăţii! Mai nou, a acceptatsă lucreze în Cîmpul Tactic oferit la Ordin, primind în plicuri galbene, țintele stabilite a fi eliminate, inclusiv prin linșaj mediatic planificat.

Cele câteva excepţii, din ultima vreme, prin care legea se face simţită,  sunt considerate defecte majore ale sistemului. Procurori sau judecători, sătui de propriile mizerii încearcă o disperată smulgere din urâţenia lor şi se iau la trântă cu cerberii puterii nevăzute. Unii reuşesc câte ceva, ceva foarte puţin. Dar, în cele din urmă sfârşesc prin a renunța, cel mai adesea, revin şi dau la pace…

A doua cauză, au fost însăși legislatorii, adică acei făcători de legi, în majoritate cu competenţe improvizate, proiectaţi în Parlament pe liste de subvenţii la partid, care au emis legi incomplete, uşor de eschivat, ei înşişi croind litera în spiritul intereselor proprii, adesea venale, dar paravanate de o imunitate fabricată şi deloc meritată.

În aceste condiţii procedurile de autoritate consacrate au devenit preponderent instabile şi vulnerabile, iar în interiorul acestei uzurpări fără precedent,  românul abandonat îşi percepe astăzi existenţa într-o continuă incertitudine şi o acută senzaţie de insecuritate. Astfel se explică  acuzaţiile tot mai virulente adresate autorităţilor în exerciţiul funcţiunii, o dată cu erodarea deprinderilor de supunere.

România este în plin fenomen de turbulenţa legislativă conexă unei angoase sociale. Ea se manifestă ca reflex imediat al crizei de autoritate la care ne-au împins politicile clicocrate care încearcă să-şi menţină privilegiile prin falsificarea realităţilor. Iar falsificarea realităţilor se face prin falsificarea legităţilor.

Deja consacratele scene de vot măsluit sub patronajul preşedinţilor de camere, fie a senatorilor, fie a deputaţilor, au făcut istorie. S-au dat legi organice cu doar patruzeci la sută din cvorum! Cum a fost posibil? Simplu!

Ei, reprezentanţii, aleşii, nu se supun nici unui mecanism de control ceea ce le creează certitudinea proprietăţii asupra puterii. Ei nu înțeleg că sunt doar depozitarii unei puteri transferate prin vot, ci se consideră proprietarii discreţionari ai acestei puteri şi ca atare fac cu ea ce vor ”muşchiul” lor!

Şi au făcut şi mai fac încă legi slute, nedrepte şi ticăloase care să le apere privilegiile. Stufărişul legislativ ascunde haita flămândă a delapidatorilor de Ţară. La noi, Dreptatea umblă cu ochii scoşi şi capul spart!  Dreptatea noastră a ajuns doar o pronunţie logoreică scursă din vocalizele unor bastarzi tevemanelizaţi. Paradigma Dreptăţii este doar subiect de manual alternativ al acelorași repetenți! Mai mult, lipsa de substanţă morală, duplicitatea aşa ziselor standarde croite pe interesele de clan, au dezvoltat atitudini agresive fără precedent în istoria noastră recentă.

Această obrăznicie publică confirmă subversiunea prin care se fabrică probleme  artificiale pentru ca mai apoi să se justifice recurgerea la diferite forme de coerciţie şi, în consecinţă, printr-un  ultim act să se reimpună prin forţă o autoritate delegitimată.

Copierea mimetică păguboasă a unor soluţii sugerate dar veninoase şi străine modului nostru de viaţă,  insolenţa vulgară a legiuitorilor, acompaniată de incapacitatea lor de a înţelege  stările prin care trece ţara, distrugerea credibilităţii omului de stat ca urmare a abandonării virtuţilor moralei  şi deontologiei profesionale, fac să se manifeste tot mai frecvent şi periculos reacţiile de enclavizarea ale unor entităţi comunitare însoţite de refuzul declarat sau disimulat al suveranităţii statale, dispreţul faţă de lege şi în mod deosebit pierderea încrederii în actul de dreptate socială, indiferentismul aparent însoţit de o radicalizare accentuată. Dezordinea instituţională este abil întreţinută de grupuri interesate de subminarea statalității și acapararea pe mai departe a bogăţiilor ţării.

Distinșii mei conaționali,

Fiecare societate organizată îşi are civismul ei, interesele şi idealurile ei, precum şi corpul de legi care le apără. Cine acţionează împotriva lor, producând daune, trebuie invariabil sancţionat. Or, aproape nimic din toate acestea nu se întâmplă acum într-un mod normal, satisfăcător. Normalul s-a mutat în infracţionalism nepedepsit, în delaţiune şi denunţare sterilă. Pârghiile justiţiei se arată astăzi, mai mult ca oricând, ori prea gripate, ori mult prea “unse”.

În aceste condiţii, tot mai multe categorii sociale, sau mai nou, societăţile de publicuri, se descoperă marginalizate, tot mai mulţi indivizi se extrag regulilor şi devin individuali, tot mai mulţi intră în armata revoltaţilor şi îngroaşă rândurile lumpenului. Baza de revoltă este în creştere. Societatea noastră descoperă dureros abandonul autorităţilor şi reacţionează atipic. De la grevă de avertizare japoneză până la revolte de stradă tip Zăbrăuţi. De la înjurătura mocnită a unui necunoscut la lozincile explicite ale Conştiinţelor din Piața Constituției.

Important a evidenţia în economia acestei diagnosticări nu sunt atât exemplificările, îndeobşte ştiute, ci caracteristica atitudinii colective.

Dispariţia resursei de speranţă acutizează aşteptarea şi refuză toleranţa. Legea este ignorată, chiar dispreţuită. Pentru că nu îi reprezintă. Reacţia de autoorganizare a românilor transformaţi în mulţimi dezorientate a început să lanseze leaderi spontani, de regulă asemănători numitorului comun al gloatei. Instictivi şi avizi de notorietate aceştia se substituie autorităţilor delegitimate şi reuşesc să creeze propriile reguli de joc. Discursul lor este tranşant, negativist, vulgar şi încriminant. În România de astăzi peste tot vezi, auzi şi citeşti retorică populistă şi evident contestatară. Premizele discursului logic sunt eliminate şi se atacă predilect pateticul, visceralul şi înstinctul. Nu se urmăreşte a rezolva cauza ci doar a exploata şi chiar a întreţine efectele. S-a reuşit în ultimii ani anihilarea spiritului natural de solidaritate.

Cetăţeanul, atât cât a a mai rămas din el, s-a retras din faţa responsabilităţilor.

Cetăţeanului periferic, izgonit până şi din  conclavul mizerie lui, nu-i rămâne decât revolta. El devine dintr-o dată solidar prin contestaţie cu sutele de mii ca el. În România a început căutarea de sine a milioanelor de răzvrătiţi care vor altceva. Un altceva care să le satisfacă dorinţa de revanşă, un alceva care să le răzbune frustrările şi condiţia de viaţă nemeritată. Până când i se va realiza această recompensă el refuză tot şi pe oricine. Românul de azi nu este un alienat. Românul de azi este un însingurat bântuit de spaima zilei de mâine.

Ca atare, statul în actuala formă de organizare a eşuat! El nu oferă baza minimă pentru exersarea unei conştiinţe în spiritul dreptăţii şi justiţiei reale, fapt pentru care cetăţenii săi se adâncesc într-un scepticism ireparabil, care le paralizează orice resursă de comportament etic.

Poate că tocmai din această cauză generică, poporul de nedreptăţiţi şi înşelaţi tânjeşte după o mână forte. S-a săturat de discursuri şi talk-show-uri găunoase, sterile şi manipulatorii!. Poporul meu, cel cuminte şi prostit de-atâta bunătate, s-a săturat să vadă cum Europa  ne priveşte ca pe nişte neputincioşi înecaţi în baia corupţiei şi mitocăniei.

Poporul român, cel născut cu vocația Dreptății și Nobilei Ascultări, nu merită o asemenea pecete murdară. Tocmai de aceea se impune a face curățenie și bună rânduială, ca înaintea oricărei sărbători a Învierii!