Românii fără sărbători
Pentru cei mai mulți români, sărbătorile pascale înseamnă familie, credință și lumină. Înseamnă clipele când copiii revin acasă, lângă părinți și în care creștinii își urează cu bucurie: ”Hristos a înviat!”
Pentru politicieni, înseamnă vacanțe scumpe, sejururi de milioane și hoteluri de lux de peste granițe, toate din banii contribuabililor.
Masa de sărbători ar trebui să fie un prilej de bucurie, nu un privilegiu acordat doar bogaților. Din nou, există mii de români la care nu se gândește nimeni! Este vorba despre românii cu dizabilități – despre copii, adulți și bătrâni fără sărbători, în cârje, în scaune cu rotile sau țintuiți pe patul de suferință. Români pentru care bucuria înseamnă primirea unui pachet de nimic, a unei sacoșe cu alimente sau a unei conserve de mâncare aruncată în bătaie de joc de funcționarii statului.
Românii cu dizabilități reprezentau aproape 4% din populația țării noastre. Poate părea un procent mic, însă nu este, fiindcă este vorba de oameni care suferă și care sunt înjosiți de un sistem nepăsător.
În România, un îngrijitor sau un asistent poate fi solicitat și plătit doar în cazul unui handicap grav, diagnostic dat fără urmarea unor norme clare de judecată medicală. Vorbim, astfel, despre mii de părinți care-și îngrijesc copiii depedenți de ajutor fără să primească niciun sprijin din partea statului, de soți părăsiți de politica de nimic a României.
Nu există niciun studiu sau vreo statistică reală care să prezinte starea de fapt a lucrurilor. Să prezinte cum poate un om cu dizabilități să se îngrijească de unul singur, să își poarte de grijă sau să trăiască, în condițiile în care banii acordați de stat sunt prea puțini pentru nevoile și prețurile actuale, iar un asistent însoțitor este un lux acordat în prea puține cazuri.
Persoanele cu handicap din România sunt dezumanizate de conducătorii noștri! Nu sunt luate în seamă ca persoane cu drepturi, cu nevoi, cu bucurii și cu tristeți. Pe conducătorii României nu îi dor lacrimile din ochii lor, nici suferința și nici neputința, înjosirea și nici nepăsarea!
Ne dorim o Românie a tuturor românilor! O Românie care să garanteze pentru fiecare cetățean și o țară care să aline suferința și să șteargă lacrimile românilor!
Nu există răspunsuri