Focșa Dumitru – întrebare către Societatea Româna de Televiziune – Clarificări asupra programului special dedicat refugiaților din Ucraina

Către: domnul Dan Cristian Turturică, Director al Societății Române de Televiziune

De la: domnul Dumitru-Viorel FOCŞA, deputat în circumscripția electorală nr.14 Constanța

Obiectul întrebării:Clarificări asupra programului special dedicat refugiaților din

                             Ucraina

                                     Stimate Domnule Director,

            Televiziunea Română difuzează, din 11 martie 2022, un program special dedicat refugiaţilor din Ucraina, alăturându-se, astfel, altor posturi publice care preiau programul transmis prin satelit, într-un frumos gest de solidaritate.

            Cu toate acestea, programul, care este difuzat la TVR 3, TVR Cluj şi TVR Iaşi de luni până duminică, nu are nicio intervenţie editorială din partea Televiziunii Române, adică este netradus, netitrat, nedublat.

            Vă rog să îmi precizați, stimate domnule director, de ce acest program, difuzat atât în rețeaua națională, cât și în cea locală, nu beneficiază de traducere, titrare sau dublare, în contextul în care SRTv este o instituție publică a statului roman finanțată de la bugetul de stat?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]