Dan Tanasă – întrebare către M.A.I. – Controale efectuate la Mega Image

Către: Ministerul Afacerilor Interne,

În atenția domnului Benone Marian MATEI, Inspectorul general al Poliției Române

De la: Dan Tanasă, Deputat AUR, circumscripția electorală 28 Mureș

Subiectul întrebării: Controale efectuate la Mega Image

Stimate domnule Chestor principal,

          Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice funcţionează ca unitate specializată în domeniu, asigurând aplicarea unitară a actelor normative în vigoare şi având ca obiectiv prioritar prevenirea şi combaterea criminalităţii circumscrise domeniului economico-financiar sub conducerea şi controlul procurorilor desemnaţi, în conformitate cu prevederile legale. Printr-un un management poliţienesc proactiv şi reactiv, se asigură un mod de gestionare organizaţională adaptat la exigenţele actuale, cu capacitate de răspuns adecvată la condiţiile tot mai complexe de funcţionare, putând efectua şi activităţi proprii de investigare şi/sau cercetare a infracţiunilor date în competenţă.

          Având în vedere atribuțiile pe care le aveți, vă rog să-mi transmiteți dacă ați efectuat, în ultimii 10 ani, controale în vederea descoperirii, prevenirii și combaterii infracțiunilor economice pe linie de contrabandă și evaziune fiscală la Mega Image SRL, unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o rețea ce cuprinde peste 800 magazine în București, Cluj-Napoca, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Iași și alte orașe din țară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești. De asemenea, vă rog să-mi comunicați dacă există concluzii ale acestor controale, dacă au existat sancțiuni, în baza căror prevederi legale și în ce cuantum.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]