Raisa Enachi – declarație de presă – Guvernul român instituie amenzi pe bandă rulantă.

În această săptămână, doamna deputat Raisa Enachi a depus în scris, la Camera Deputaţilor, declaraţia politică cu titlul “Guvernul României instituie amenzi pe bandă rulantă”.

„Românii care au fosă septică riscă amenzi uriaşe, deorece, domnilor ce vă aflaţi vremelnic la Guvernare, ca de obicei, aţi pus carul înaintea boilor! Instituiţi amenzi pentru oamenii care au o fosă septică în curte, atâta timp cât la nivelul ţării nu sunt încă finalizate proiectele de apă-canal finanţate de la bugetul de stat sau din bani europeni! Suntem de râsul Uniunii Europene fiindcă cerem bani pentru asemenea proiecte, deoarece primarii nu au reuşit, în 32 de ani, să implemeteze infrastructură primară şi tot ceea ce este necesar pentru comunităţile pe care le conduc, dar au ştiut, în schimb, să-şi mărească încă o dată salariile”, a declarat doamna deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

De asemenea, doamna deputat reaminteşte faptul că s-a semnat o Hotărâre de Guvern care impune ca toţi proprietarii de case, dotate cu fose septice, să fie obligaţi să se înscrie într-un registru la Primărie. Românii care deţin „un sistem individual adecvat de epurare” (o fosă septică) sunt obligaţi să se înscrie în Registrul de Evidenţă a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea şi Epurarea Apelor Uzate, conform Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcţia, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea şi întreţinerea sistemelor individuale adecvate de colectare şi epurare a apelor uzate, cu termen limită pe 30 octombrie 2022.

Hotărârea de Guvern nr. 714 a intrat în vigoare în luna mai 2022, iar fiecare administraţie locală are obligaţia întocmirii acestui registru. Primăriile care nu întocmesc acest registru riscă amenzi de la 10.000 de lei la 15.000 de lei. Înscrierea se face printr-un formular pus la dispoziţie de fiecare primărie în parte, iar persoanele fizice şi juridice, care nu respectă această prevedere, riscă amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.Atât poate Guvernul Ciucă, aceasta se pare că este prioritatea celor aflaţi la guvernare, nicidecum salariile şi pensiile românilor, a reamintit doamna deputat Raisa Enachi.

“Chiar dacă se consideră că societatea românească a evoluat în ultimele decenii, multe judeţe ale ţării au rămas încă în urmă cu 100 de ani, iar Vasluiul încă se numără printre acestea!Iar pentru a avea imaginea reală a situaţiei infrastructurii localităţilor vasluiene, doamna deputat a precizat că mai mult de 20.000 de locuitori nu sunt racordaţi la reţelele de canalizare, în judeţul Vaslui, şi doar 13 dintre cele 81 de comune au reţele de canalizare. Potrivit unei statistici a Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad Iaşi, dintre cele 32 de sisteme de canalizare doar 15 sunt funcţionale, deşi autorităţile locale au investit pentru ele milioane de euro din fonduri europene. Ce s-a întâmplat cu banii europeni pentru sistemele de canalizare? Sigur, este o întrebare retorică”, a susţinut doamna deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]