Adresată: Domnului Bogdan Lucian AURESCU, ministru al Afacerilor Externe
De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, ales în circumscripția nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării
Data: 03/02/2022
Obiectul întrebării: Punerea în aplicare de către Republica Serbia a Rezoluţiei 1632 (2008) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulate: „Situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia”.
Stimate domnule ministru,
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat, la 1 octombrie 2008, Rezoluţia 1632 (2008)[1] şi Recomandarea 1845 (2008), intitulate: „Situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia”.
Așa cum bine se cunoaște, minoritatea română înrudită din Serbia este repartizată geografic astel: a) circa 9% în Provoncia Autonomă Voievodina de la Nord de Dunăre, bucurându-se de un șir de drepturi culturale și naționale și b) circa 91% în Văile Dunării, Timocului și Moravei (la Sud de Dunăre), fără a putea beneficia efectiv de drepturi culturale și naționale elementare.
Diferența de tratament, conform criteriului regional, aplicată de autoritățile sârbe minorității române înrudite este accentuată și de separarea artificială a acestei minorități conform apelativelor: etnonimul Român la Nord de Dunăre și exonimul Valah la Sud de Dunăre. Aceste apelative exprimă aceeași realitate etnică și lingvistică.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:
- În ce mod s-a conformat Serbia, după anul 2008, exigențelor Rezoluției 1632 (2008) privind situația minorităților naționale din Voievodina și a minorității etnice române din Serbia;
- Ce măsuri concrete a luat guvernul Serbiei ca răspuns la cerințele Rezoluției 1632 (2008), în special în ceea ce privește:
- eliminarea diferențelor regionale în ceea ce privește utilizarea limbilor minoritare în administrația publică, educație în limba maternă, libertatea religioasă (paragraful 23.15 al Rezoluției APCE);
- facilitarea ca valahii/românii care locuiesc în Serbia de Răsărit (Văile Timocului, Moravei și Dunării) să aibă acces la învățământ, presă și administrație publică în limba lor maternă, precum și accesul la servicii religioase în limba română (paragraful 23.16 al Rezoluției APCE);
- identificarea și aplicarea unor soluții tehnice care să le permită românilor din Serbia de Răsărit să recepționeze emisiunile în limba română din Voievodina (paragraful 23.17 al Rezoluției APCE).
Rezoluția APCE 1632 (2008) Situația minorităților naționale din Voievodina și a minorității etnice române din Serbia. Dezbătută de către Adunarea Parlamentară la 1 octombrie 2008 (cea de-a 33-a ședință). A se vedea DOC. 11528, Raportul Comisiei Juridice și Drepturi ale Omului, raportor dl Herrmann.
Nu există răspunsuri