Vlahu Nicolae – Interpelare – Situația aprovizionării cu medicamente și materiale necesare la Spitalul Municipal din Mangalia

Adresată: Domnului Marcel Ciolacu, prim-ministrul României

Domnului Alexandru Rafila, ministrul Sănătății

De către domnul Senator Nicolae VLAHU

Circumscripția Electorala Nr. 14 Constanța

Ședința Senatului României din data de 26.03.2025

Obiectul interpelării: Situația aprovizionării cu medicamente și materiale necesare la Spitalul Municipal din Mangalia

Domnule prim-ministru, domnule ministru al Sănătății,

           Situația spitalului municipal din Mangalia este una dificilă și ea se perpetuează în detrimentul medicilor care doresc să își facă datoria, dar mai ales, în detrimentul pacienților. Acestora nu li se asigură nici măcar minimul necesar de resurse, pacienții fiind nevoiți să își cumpere singuri ser fiziologic sau alte materiale necesare. De multe ori, medicii cumpără ei înșiși substanțe și materiale necesare pentru realizarea actului medical.

           Domnule ministru, s-au întâmplat foarte multe tragedii din cauza nepăsării celor care organizează munca în spitale. Nu este necesar ca acestea să se repete. Vă rog să îmi comunicați care sunt motivele pentru care nu se efectuează aceste achiziții, cine este răspunzător pentru această situație și care sunt măsurile pe care le veți dispune în vederea corectării acestei situații.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]