Vlăescu Virgiliu George – Interpelare – Ce faceți pentru a combate efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor?

Adresată: Domnului Prim-Ministru, Ilie Bolojan

De către: Senator Vlăescu Virgiliu-George

Circumscripția electorală: nr.35, Suceava

Obiectul interpelării: Ce faceți pentru a combate efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor?

Domnule Prim-Ministru,

O instanță din Los Angeles a constatat că Meta şi Google, deţinută de Alphabet, se fac vinovate de neglijență pentru proiectarea unor platforme sociale dăunătoare pentru tineri, un verdict ce ar putea servi drept precedent pentru numeroasele cazuri similare. Meta trebuie să plătească daune în valoare de 4,2 milioane de dolari, iar Google 1,8 milioane de dolari, sume mici pentru două dintre cele mai valoroase companii din lume, cu cheltuieli anuale de capital de peste 100 de miliarde de dolari fiecare. În cadrul procesului de la Los Angeles, avocaţii reclamantei au încercat să demonstreze că Meta şi Google au vizat în mod intenţionat copiii şi au luat decizii ce au pus profitul înaintea siguranței. Dincolo de bani, reclamanta cere instanței să oblige Meta la o serie de modificări ce implică alte costuri și pierderi de bani: Modificarea algoritmilor prin eliminarea funcțiilor care creează dependență (precum scroll-ul infinit sau notificările predictive). Implementarea unor bariere tehnologice stricte de verificare a vârstei, mai eficiente decât cele existente în prezent. Crearea unui fond masiv, finanțat de Big Tech, pentru tratarea tinerilor afectați de adicția de social media.

De asemenea, Comisia Europeană a constatat, cu titlu preliminar, că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale pentru modul în care creează dependență. Aceasta include funcții precum scroll infinit, autoplay, notificări push și sistemul său de recomandare extrem de personalizat. Ancheta preliminară a Comisiei indică faptul că TikTok nu a evaluat în mod adecvat modul în care aceste caracteristici creează dependență și ar putea afecta bunăstarea fizică și mentală a utilizatorilor săi, inclusiv a minorilor. De exemplu, prin „recompensarea” constantă a utilizatorilor cu conținut nou, anumite caracteristici de proiectare ale TikTok alimentează nevoia de a continua să deruleze și de a schimba creierul utilizatorilor în „modul pilot automat”.

Cercetările științifice arată că acest lucru poate duce la un comportament compulsiv și poate reduce autocontrolul utilizatorilor. În plus, în evaluarea sa, TikTok a ignorat indicatori importanți ai utilizării compulsive a aplicației, cum ar fi timpul pe care minorii îl petrec pe TikTok noaptea, frecvența cu care utilizatorii deschid aplicația și alți indicatori potențiali. De exemplu, măsurile actuale privind TikTok, în special instrumentele de gestionare a timpului de utilizare a ecranului și instrumentele de control parental, nu par să reducă în mod eficace riscurile care decurg din modul în care TikTok creează dependență. Comisia consideră că TikTok trebuie să modifice proiectarea de bază a serviciului său.

Unele state precum Danemarca si Franța urmează să interzică accesul la rețele sociale a copiilor sub 15 ani.

      Fată de aceasta situație formulez următoarea întrebare:

La ce dată își va proteja România copiii de dependența rețelelor sociale ?      

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE