Adresată de către: domnul senator Cristian VÂNTU
Circumscripţia electorală: 28 Mureș
Grupul Parlamentar: AUR
Titlul declarației politice: Nu putem tolera ca, sub masca ipocrită a „toleranței”, a „libertății” statele scandinave și alte națiuni occidentale să discrimineze sistematic creștinii români.
Domnule Președinte,
Stimați colegi,
În 2015, autoritățile norvegiene, prin serviciul Barnevernet, au smuls cei cinci copii minori ai familiei Marius și Ruth Bodnariu – inclusiv un bebeluș de numai câteva luni – din sânul familiei lor. Acuzațiile inițiale de violență s-au dovedit nefondate, iar separarea a fost motivată în esență de convingerile religioase profunde ale părinților, de educația bazată pe valorile biblice și de frecventarea bisericii. Acest abuz de putere al statului norvegian a șocat conștiința creștină a românilor care au constatat pentru prima dată pericolul real pe care îl reprezintă intervenția excesivă a instituțiilor laice occidentale în viața familiilor creștine.
Luni, în Senatul României, m-am întâlnit cu soții Bodnariu, care au venit să susțină de această dată o dramă similară: cazul cetățenilor români Daniel și Bianca Samson cărora de peste 3 ani le-au fost luate fetele de către statul Suedez fiind acuzați de „extremism religios”, invocându-se frecventarea bisericii și principiile morale creștine după care eacestea au fost educate.
Salut cu fermitate Declarația adoptată de Senatul României prin care se solicită autorităților suedeze repatrierea urgentă a Sarei și Tianei Samson, în vederea reunificării familiei, în deplin acord cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu dreptul fundamental la viață de familie și cu celelalte instrumente internaționale de protecție a părinților și copiilor.
Ca senator creștin conservator, declar cu toată puterea convingerilor mele că familia naturală, întemeiată pe căsătoria între bărbat și femeie și pe educația în spiritul valorilor creștine, reprezintă temelia oricărei societăți sănătoase. Nu putem tolera ca, sub masca ipocrită a „toleranței”, a „libertății” statele scandinave și alte națiuni occidentale să discrimineze sistematic familiile creștine, să le smulgă copiii și să promoveze o agendă ideologică ce atacă însăși rădăcinile civilizației europene.
Alături de degradarea morală profundă a societății britanice, unde propaganda agresivă a ideologiei LGBT a erodat normele naturale ale familiei creștine, catastrofă a cărui martor am fost timp de 12 ani, cazul Bodnariu a reprezentat un moment decisiv în hotărârea de a mă întoarce în România și a mă implica în politică. Este datoria oricărui tată român de a face tot ce este posibil pentru a salva lumea copiilor noștri de această nebunie fără precedent în istoria umanității.

Comments are closed