Poziții

Valeriu Munteanu (deputat AUR): „Limba română nu are hotar la Prut”

„Astăzi, 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române pe ambele maluri ale Prutului, în România și în Republica Moldova. Pentru noi, românii din Basarabia, limba română nu a fost însă doar o moștenire primită de la înaintași, ci și un drept pentru care a trebuit să luptăm.

Am dus și eu această bătălie, pe cale juridică și parlamentară, iar o parte din aceste lupte l-am consemnat în volumul „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia. Demantelarea redutelor moldovenismului statalist”. Sesizarea pe care am formulat-o în calitate de deputat și am susținut-o în fața Curții Constituționale de la Chișinău a stat la baza istoricei Hotărâri din 5 decembrie 2013, care a consfințit prevalența Declarației de Independență și, implicit, adevărul că limba noastră este limba română.

De aceea, 31 august este mai mult decât o sărbătoare a limbii: este o sărbătoare a unității noastre naționale. Prutul poate despărți două state, dar nu poate despărți o limbă, o cultură, o istorie și un neam.

Le doresc tuturor românilor, de la Chișinău la București și pretutindeni în lume, să poarte limba română cu demnitate și să o lase mai departe copiilor lor curată, vie și neînfrântă. La mulți ani, Limba Română! La mulți ani tuturor românilor care o vorbesc, o iubesc și o apără!”, a declarat deputatul AUR, Valeriu Munteanu.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.