Alianța pentru Unirea Românilor a prezentat, în cadrul pachetului de măsuri propuse pentru corectarea erorilor guvernării Bolojan, direcțiile privind asumarea, în primele luni de guvernare, a unui program serios de investiții publice finalizate.
În contextul în care România se confruntă de ani de zile cu o problemă cronică în administrarea proiectelor aflate în sarcina statului, soluția AUR presupune implementarea unui mecanism de evaluare, coordonare și management al proiectelor de investiții.
„România duce lipsă de proiecte mature și, mai ales, de management al proiectelor. În prima lună, luăm toate proiectele majore și le analizăm, dacă se pot face sau nu”, a declarat George Simion, președinte AUR.
Liderul AUR a atras atenția că, până în prezent, au fost aprobate proiecte publice care nu au avut justificări economice și sociale.
„S-au dat mult prea mulți bani, s-au început mult prea multe proiecte care ar bloca finanțarea pe următorii 5 ani. Unde nu există sens economic, oprim aceste proiecte”, a subliniat acesta.
Soluția AUR presupune ca proiectele viabile să fie deblocate, iar în cazul celor care întâmpină blocaje de ordin administrativ, să se intervină. În cazul în care se impune adoptarea unei decizii politice, aceasta va fi luată.
George Simion a mai precizat că România nu își mai permite să țină bani, oameni și energie blocate în proiecte fără finalitate.
„După cum, la fel de bine, România nu își permite să aibă Bucureștiul împărțit în 7 primării, 7 poliții locale, foarte multe funcții de conducere și foarte multe funcții de birou”, a declarat președintele AUR, George Simion.


Comments are closed