Titus Păunescu – întrebare către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei

Către: Domnul Adrian Câciu, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA
Obiectul întrebării: Noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei


Stimate domnule ministru,


Cu o întârziere destul de mare, la finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii.

Desigur, în buna tradiție de la noi, nu este precizat însă și când vor primi aceste carduri cei peste 410 mii de beneficiari. În plus, Ordonanța de urgență nr.83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat.
Având în vedere că aceste carduri ar fi trebuit să fi fost folosite, deja, având în vedere că anul școlar a început, domnule ministru, vă rog să îmi răspundeți la următoarea întrebare:

  1. Când vor fi trimise cardurile și încărcate cu cei 500 de lei?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]