Titus Păunescu – întrebare către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Măsuri concrete pentru respectarea termenelor de evaluare și de contractare ale proiectelor și pentru recuperarea întârzierilor aferente Programelor Operaționale din Sesiunea de Alocare Financiara 2021 – 2027

Către: Domnul Adrian CÂCIU, Ministrul investițiilor și proiectelor europene

De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Măsuri concrete pentru respectarea termenelor de evaluare și de contractare ale proiectelor și pentru recuperarea întârzierilor aferente Programelor Operaționale din Sesiunea de Alocare Financiara 2021 – 2027

Stimate domnule ministru,

          Funcționarea defectuasă a ministerului pe care îl conduceți nu este o noutate – cele mai multe probleme având ca sursă lipsa personalului calificat, acesta fiind înlocuit, în timp, cu tot felul de sinecuri, ca să nu mai amintesc și de celebrele întârzieri la decontările către beneficiarii de fonduri, pe POR in special, care dureaza luni de zile – nu există nici un program de finanțare la care să se respecte aceste termene, ceea ce îndepărtează beneficiarii și conduce, desigur, la o lipsă de credibilitate totală a instituției!

          Vă rog, domnule ministru, să îmi răspundeți, punctual, la următoarele întrebări:

  1. Ce masuri concrete veți adopta pentru respectarea termenelor de evaluare și de contractare ale proiectelor – termene specificate în Ghidurile Solicitantului?
  2. Ce măsuri concrete veți aplica pentru recuperarea întârzierilor aferente Programelor Operaționale din Sesiunea de Alocare Financiara 2021 – 2027?         

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

O delegație a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), condusă de Mihai Enache, a avut astăzi […]
Alegerile prezidențiale din România au intrat în linie dreaptă, dar ceea ce se întâmplă în […]
Nicușor Dan a refuzat, din nou, confruntarea directă cu George Simion, de această dată în […]
Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. 34, Sibiu Grupul Parlamentar: Alianța […]
Echipa de campanie a candidatului George Simion a transmis în această seară o solicitare oficială […]