Titus Păunescu – întrebare către Guvernul României – Când veți interzice orice formă de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online?

Către: Domnul Ion-Marcel CIOLACU, prim-ministrul Guvernului României

 De la: Domnul Silviu-Titus PĂUNESCU, Deputat AUR, circumscripţia electorală nr.23 IALOMIŢA

Obiectul întrebării: Când veți interzice orice formă de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online?

    Domnule prim-ministru,

Că industria jocurilor de noroc domină lumea politică din România, nu este niciun secret, iar faptul că (și) Guvernul pe care îl conduceți girează dezastrul și traumele ascunse sub auspiciile unui câștig facil nu face decât să dovedească ceea ce știm cu toții, anume că promovați o ploitică a intereselor de partid, ci nu a intereselor legitime ale românilor!

În caz că nu știți, statele membre ale Uniunii Europene sunt în plin proces de revizuire și de modificare a legislației privind jocurile de noroc pentru a-și proteja mai bine copiii și tinerii, iar în țări precum Italia, Olanda, Belgia, Moldova sau Letonia a fost interzisă orice formă de publicitate în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv asocierea acestora cu sportul ori personalitățile publice!

Prin urmare, domnule prim-ministru, vă rog să îmi transmiteți când și în România va fi adoptată o astfel de legislație în folosul copiilor și tinerilor, prin care va fi interzisă orice formă de publicitate în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv asocierea acestora cu sportul ori personalitățile publice?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]