Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministerul Educației și Cercetării

De către: Deputat Valeriu MUNTEANU

Circumscripția electorală: nr. 16 Dâmbovița

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 26.02.2025

Obiectul întrebării: Stadiul implementării manualelor școlare unificate pentru Limba Română și Istorie în România și Republica Moldova

Domnule ministru,

Subsemnatul Valeriu Munteanu, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), român din Basarabia, vă adresez această întrebare privind politicile Guvernului în vederea implementării manualelor școlare unificate pentru Limba Română și Istorie în România și Republica Moldova, având în vedere unitatea națională a celor două state românești.

În contextul relațiilor speciale dintre România și Republica Moldova și al interesului legitim pentru promovarea unei educații comune bazate pe identitate, cultură și istorie românească, consider că este necesară adoptarea unor manuale școlare unificate pentru Limba Română
și Istorie. De aceea, vă solicit să ne comunicați:

1. Care sunt demersurile Ministerului Educației din România pentru promovarea utilizării unor manuale școlare comune în România și Republica Moldova pentru disciplinele Limba Română și Istorie?

2. Ce inițiative sau acorduri bilaterale au fost încheiate până în prezent în vederea armonizării curriculei școlare în cele două state?

3. Ce strategii sunt avute în vedere pentru viitor în vederea implementării acestor manuale comune, astfel încât elevii de pe ambele maluri ale Prutului să învețe din aceleași surse educaționale?

4. Ce colaborări există între ministerele educației din România și Republica Moldova pentru uniformizarea materialelor didactice și promovarea unei viziuni comune asupra istoriei și culturii românești?

Având în vedere că educația joacă un rol esențial în consolidarea legăturilor dintre cele două state românești, consider că este imperativ ca Ministerul Educației să trateze cu prioritate acest subiect și să acționeze în consecință pentru a sprijini o mai bună cunoaștere și promovare a valorilor culturale românești în rândul tinerelor generații.

Aștept un răspuns oficial din partea dumneavoastră cu privire la măsurile întreprinse și planurile de viitor în acest sens.

The post Valeriu Munteanu – Întrebare parlamentară – Stadiul implementării manualelor școlare unificate pentru Limba Română și Istorie în România și Republica Moldova appeared first on AUR.

Stimată doamnă președinte Anca Dragu,

Stimați colegi,

Cu trecerea timpului, personalitatea lui Demostene Andronescu își adeverește tot mai mult valoarea.

Născut pe data de 3 decembrie 1927, în comuna Cîmpuri, județul Vrancea, a fost pentru scurt timp copil de trupă, apoi elev la Liceul Comercial, pe care l-a absolvit în 1948. S-a înscris la Facultatea de Istorie din București la puțin timp după preluarea puterii de comuniști, când România intra într-o zodie a terorii, cu arestări în masă menite a-i decapita ierarhia valorică.

Activitatea anticomunistă a lui Demostene Andronescu a început după răsturnarea din 23 august, pe care a perceput-o ca pe un act de trădare, la fel cum pe regimul nou instaurat l-a privit ca pe un jug ilegitim impus de cotropitori.

Fratele său, întors cu Divizia ”Tudor Vladimirescu” din Rusia, a încercat zadarnic să-l convertească la noua ideologie, drept care Demostene Andronescu avea să se implice intens în acțiuni îndreptate împotriva noii puteri din România comunistă.

Arestat în 1952 și deținut în închisorile Jilava și Gherla, a fost eliberat în 1955 cu ”aceeași mentalitate și aceleași sentimente față de regim”. Revoluția din 1956 de la Budapesta i s-a părut că oferă o rază de speranță, urmarea fiind că Andronescu i-a îndemnat pe studenți să se revolte împotriva autorităților comuniste. A fost arestat din nou și a primit o condamnare de douăzeci de ani. Ajuns la Aiud, a fost marcat de pleiada de personalități culturale care erau închise acolo. Memoriile din închisoare, ”Reeducarea de la Aiud”, le pune în lumină anvergura spiritului.

”Tânărul mânz”, după propria expresie, le-a avut drept dascăli pe câteva din legendele vii ale infernului concentraționar. La Aiud i-a avut camarazi de detenție pe Nichifor Crainic, Gheorghe Manu, prințul Alexandru Ghica, Nistor Chioreanu, Radu Gyr, Bartolomeu Anania, Constantin Gane, Aurel State și pe mulți alții, adevăratele conștiințe întemnițate ale națiunii române. Aici a compus prima sa poezie, firește, în gând, singura posibilitate de creație literară în acele condiții carcerale. Pătrunse de fior mistic, poeziile lui Andronescu sunt lipsite de orice umbră de sentimentalism.

Martor al reeducării declanșate la Aiud sub supravegherea colonelului Crăciun, Demostene Andronescu a descris-o după 1989, lăsându-ne o analiză precisă, onestă și extrem de subtilă a unui fenomen pe cât de complex, pe atât de deconcertant.

A fost eliberat de la Aiud printre ultimii, cu capul sus, rezistând ultimei tentative de racolare încercate de locotenent-colonelul Enoiu, șeful Anchetelor și fiara Ministerului de Interne. Cum biletul de eliberare cerea drept condiție preliminară o ”declarație-angajament”, Andronescu a refuzat s-o semneze, prilej cu care Enoiu i-a făcut un reproș cântărind cât o apologie: ”Tot bandit ai rămas!”

Cu discreție, dar și cu fermitate, fără a afișa o bravadă de operetă ori o frondă mimată, dimpotrivă, de multe ori minimalizându-și acțiunile curajoase ori atitudinile de înfruntare deschisă a Golem-ului, Demostene Andronescu a reprezentat o conștiință a generației lui, afirmând cu demnitate crezul unei epoci spre care ne întoarcem cu reverență.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pot rosti numele lui Demostene Andronescu.

Vă mulțumesc,

Sorin Lavric, senator AUR

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Demostene Andronescu appeared first on AUR.

Mulțumesc, domnule președinte Oprea.

Tema declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Marcel Petrișor”.

Pe 13 aprilie a împlinit 91 de ani. În privința adevărului istoric, Marcel Petrișor a fost pedagogul clandestin din gura căruia sute de tineri au aflat o altă variantă de interpretare a trecutului. Printre ei m-am numărat și eu. De insul acesta cu alură de pilastru mătăhălos mă leagă un toptan de amintiri copioase.

Pe Petrișor l-am avut ghid în incinta Fortului 13, intrând cu el în hruba Casimcăi. Una este să vizitezi o bolgie cu aerul că pășești într-un muzeu în paragină, și alta e să afli în amănunte chiar din gura unuia care a fost la un pas să moară acolo.

Petrișor a făcut 10 ani de închisoare. La Casimca Jilavei, în intervalul 1958-1959, Marcel Petrișor a fost închis alături de Gheorghe Calciu și Costache Oprișan. Casimca era o hrubă având cinci celule fără ferestre și fără altă aerisire decât aerul care se strecura pe sub ușă. La hipoxia înăbușitoare contribuia spațiul infim, în care deținuții stăteau în paturi suprapuse. Hârdăul cu fecale le ținea companie neîntreruptă și, pentru ca viitorul să nu li se pară prea încurajator, condiția obligatorie era ca unul dintre deținuți să fie bolnav de TBC, pentru a-i contamina pe ceilalți. În Casimcă, din cele 16 persoane osândite la exterminare, nu au scăpat cu viață decât cinci.

Oprișan, bolnav de tuberculoză, își scuipa plămânii sub forma unei flegme sângerânde pe care o lăsa să se scurgă într-o sticlă. Să stai doi ani de zile într-o etuvă în care umezeala nu e întrecută decât de lipsa oxigenului, și asta având alături un bolnav de TBC aflat în stadiu terminal, și totuși să ieși teafăr de acolo, episodul ține de o proptea divină. Marcel Petrișor avea 28 de ani, Gheorghe Calciu avea 33.

În celula 2 se vor petrece două episoade memorabile. În primul episod, Gheorghe Calciu obține o capsulă de penicilină și o introduce în anusul lui Petrișor cu ajutorul unei cozi de lingură. Antibioticul își face efectul și Petrișor scapă cu viață din criza de dizenterie în care nimerise. În al doilea episod, Calciu își taie venele de la mână, strânge sângele într-o gamelă și i-l dă lui Oprișan să-l bea, în speranța descreierată că îl va putea salva. Gestul e demn de patericul carcerelor românești: un deținut își taie venele pentru a salva un muribund al cărui sfârșit era oricum pecetluit.

Astăzi, Marcel Petrișor, la vârsta de 91 de ani, este același paladin falnic pe care l-am cunoscut în urmă cu 15 ani.

Sunt mândru ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Marcel Petrișor.

Vă mulțumesc.

Sorin Lavric, senator AUR

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Marcel Petrișor appeared first on AUR.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Tema declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Nicolae Stroescu-Șovarna”.

Nicolae Stroescu-Șovarna a făcut parte din categoria încrâncenaților: bătaia nu-l intimida, foamea nu-l îmblânzea, izolarea nu-l înmuia, durerea nu-l dobora. Era cerbicia în persoană, model de încrâncenare fără scăderi, întruchiparea fidelă a ideii de voință.

A trecut prin șirul clasic de închisori din România postbelică, în intervalul 1948-1953: de la Jilava până la colonia Periprava, de la Uranus până la Capul Midia.

Peste tot a încorporat efigia căposului iremediabil: a sfidat ordinele, a refuzat să muncească, s-a luat la harță cu gardienii. Un rebel cu predispoziții colerice ripostând verbal la orice jignire. Un instigator dând peste cap randamentul echipelor de muncă, un răzvrătit oferind deținuților un exemplu viril de demnitate bătăioasă. Un cârcotaș intratabil căruia i s-a dus buhul pretutindeni, dar mai ales în lagărele de muncă de la Canal, unde și-a croit o reputație de lider neoficial. A fost o adevărată pacoste pentru orice director de penitenciar.

Memoriile lui, intitulate ”Nuda Veritas”, par a fi scrise de un spartan care s-a născut cu două milenii prea târziu.

Căposul s-a născut în comuna Șovarna, din județul Mehedinți, pe 2 mai 1921. A fost arestat pe când era student în anul II la Facultatea de Drept din București. Din cauza torturilor la care a fost supus, Șovarna a fost un schilod inapt a se ține pe propriile picioare, trebuind să recurgă mereu la un baston. Vulnerabil sub unghi fizic, schilodul era de neînvins în plan psihic, dovadă verdictul de ”foarte, foarte periculos” de pe coperta de dosar. Că un estropiat poate ajunge lider în mijlocul deținuților de la Canalul Morții spune totul despre fibra acestui rebel. Un cal breaz, luându-se în clonț cu toți comandanții. Pe deasupra, o piază rea: era îndeajuns să fie încorporat într-o brigadă de muncă, ca peste câteva luni unitatea să fie dizolvată din cauza nesupunerii colective. Nici cei mai crunți dintre brigadierii Canalului nu l-au putut îngenunchea. Nu se născocise încă metoda prin care cineva putea să-i vină de hac căposului.

Sunt mândru ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Nicolae Stroescu-Șovarna.

Vă mulțumesc.

Sorin Lavric, senator AUR

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Nicolae Stroescu-Șovarna appeared first on AUR.

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor senatori!

Am urmărit cum, în ultimii ani, evenimentele din anii ‘40, respectiv anii ‘90 sunt amintite doar ca şi comemorări populiste sau ca acţiuni de imagine a diferitelor instituţii ale statului român ori ale aşa-zişilor politiceni actuali de stânga sau de dreapta. În schimb, din amintirea trecutului nu vrem să învăţăm să ne educăm noua generaţie.

În această declaraţie politică o să fac o retrospectivă în special pentru colegii mei senatori de la USR-Plus şi pentru anumiţi politiceni de viziune progresistă şi anti-discriminare de la PNL şi PSD, care ne-au reamintit de tragediile Holocaustului asupra populaţiilor evreieşti din Europa celui de-al Doilea Război Mondial, dar au uitat de Holocaustul românesc din Bucovina de Nord şi Basarabia. La fel cum au uitat şi de protestele anti-feseniste şi anti-comuniste din Piaţa Universităţii, din vara anului 1990.

Aş vrea să le reamintesc colegiilor mei, în special şi doamnei preşedinte Anca Dragu, că se împlinesc 80 de ani de la deportările masive ale populaţiei româneşti, mai ales a intelectualilor români din Bucovina de Nord, Bugeac, Herţa, Barasabia şi Transcarpatia (parte a Maramureşului istoric pierdut de noi in 1919, în detrimentul Cehoslovaciei şi ulterior Ucrainei sovietice). Deportări dramatice a sute de mii de familii româneşti în Gulagul siberian rusesc, despre care nu am văzut nici o reacţie publică la nivelul preşedintelui Senatului şi a majorităţii senatorilor de la USR-Plus, PNL şi PSD.

Dacă nu s-ar fi împlinit 80 de ani de la aceste tragedii, aş mai fi spus că sunt şi alte evenimente de o importanţă mai mare, dar drama a milioane de concetăţeni  de ai noştri, despre care nu se învaţă în sistemul educaţional patronat de către domnul Sorin Cîmpeanu, mi se pare un genocid şi o palmă dată memoriei acestei naţiuni. Înainte de a comemora Holocaustul altor popoare, ar trebui să avem o reacţie la TRAGEDIA DIN 1941 îndreptată asupra bunicilor şi părinţilor noştri din Bucovina de Nord, Herţa, Transcarpatia şi Basarabia!

Pentru colegii mei progresişti şi reformatori, care vorbesc de “Salvaţi România” în însemnele lor electorale, le readuc aminte evenimentele unde mulți s-au sacrificat şi nu au uitat că sunt români, pentru ca dumnealor să-şi permită să facă politică parlamentară în ultimii ani:  între 13-15 iunie 1941, echipe formate din doi-trei militari înarmaţi şi lucrători ai securităţii sovietice (NKVD, viitorul KGB) băteau la geamurile caselor, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii, proprietarii de fabrici, intelectualii sau preoţii din oraşele Bucovinei (cum ar fi Cernăuţi sau Storojineţ) sau satele mândre din această regiune uitată de noi, precum şi din Chişinău, Herţa, Orhei, Hotin, Tighina, Bălţi, Soroca şi alte oraşe şi comune din Basarabia.

Deportarea din aceste localităţi s-a făcut cu vagoane de vite, în Siberia şi Kazahstan. Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, conform rapoartelor păstrate în arhivele serviciilor de informaţii britanice şi americane ale vremii, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului fiecărei familii, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească interbelică. Deportarea a început în noaptea de 12 spre 13 iunie, la ora 2:30, și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Operațiunea a durat până în 15 iunie 1941, fiind prima etapă dintr-un lanţ de deportări ce vor continua şi după război, în Transcarpatia şi Bugeac, până în anii ’60-’70.

50 de ani mai târziu, se întâmplă o altă dramă încă nerezolvată de justiţia românească. Este vorba de manifestaţiile din 13-15 iunie 1990, înăbuşite în sânge de intervenţiile minerilor chemaţi manipulator de ultimul Preşedinte neo-comunist al României, în persoana lui Ion Iliescu. Putem spune că Ion Iliescu este “părintele spiritual” al neo-marxismului progresist şi corporatist actual, mai ales că ministrul Justiţiei, domnul Stelian Ion, se face că se ocupă de pedepsirea vinovaţiilor Mineriadelor. Dânsul contribuie, prin inactivitatea sa, la clasarea majorităţii dosarelor tulburătoarelor evenimente din 13-15 iunie 1990, pentru a nu deranja pe urmaşii liderilor de atunci care ar putea deveni parteneri de guvernare, fie din 2022, fie din 2024, ai USR-Plus. Timpul îşi va spune cuvântul și vom vedea dacă am avut dreptate, după alegerile interne din toamna acestui an din partidele membre ale coaliţiei de guvernare.

Revenind la subiectul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, nu se poate uita că acele manifestări ale proaspetei democraţii post-decembriste au fost înăbuşite de cei care doreau prea mult să aibă puterea absolută pentru a controla această ţară, aşa cum se încearcă şi acum.

Doamnelor şi domnilor senatori, v-aş propune ţinând cont de cele două evenimente prezentate mai sus, să vă gândiţi în viitorul apropiat la câteva propuneri legislative de comemorare, de educare a tinerii generaţii despre tragediile care au afectat evoluţia acestui popor acum 80 de ani dar şi de-a lungul ultimilor 31 de ani, pentru a nu repeta greşelile trecutului şi ale politicenilor de atunci.

Vă mulțumesc,

Sorin-Cristian Mateescu, senator AUR de Constanța

The post Sorin-Cristian Mateescu – declarație politică – 13 – 15 iunie 1941 versus 13 – 15 iunie 1990! appeared first on AUR.

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Tema declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Dan Lucinescu”.

Să stai 15 ani într-o celulă fără aer, cu ferestrele oblonite spre a împiedica pătrunderea luminii, să-ți lași privirea să alunece pe aceiași pereți, fără să vezi un copac, un fir de iarbă sau un picior de femeie, să-ți faci nevoile în tinetă și să simți cum putoarea se întinde în fiecare milimetru din spațiul celulei, să nu ai baie, noptieră, oglindă sau spetează de scaun, să uiți să vorbești după ani de izolare și să pierzi șirul zilelor până a nu mai ști în ce lună, în ce an sau în ce săptămână ești, să-ți mesteci în somn limba din cauza foamei și să te miri dimineața că ai gura plină de sânge, iată ”podoabele” carcerale care au alcătuit adolescența lui Dan Lucinescu.

S-a născut la 21 mai 1927 la Botoșani. A intrat în pușcărie la 21 de ani și a ieșit la 36, hidos ca un strigoi și slab ca un sfarog, dar cu mintea scăldată într-o lumină a bucuriei cum numai la sfinți, nebuni sau drogați poți întâlni.

Cartea ”Jertfa”, memoriile lui penitenciare, descrie secretul supraviețuirii lui Dan Lucinescu: o mutație a minții constând în decuplarea de lume și înșurubarea în cloacă. Lucinescu a intuit că, dacă nu accepta integral nenorocirea, posibilitatea de a înnebuni era uriașă.

Dar, intrând în pielea unui deținut perfect, fără memorie, fără dorințe și fără vreun proiect privind viitorul, timpul se oprea din curgere, lăsând locul unei clipe impersonale, a cărei dâră se dilata la nesfârșit.

Înlăuntrul acestei clipe, mintea i-a plutit într-o beatitudine pe care, rațional vorbind, nu o poți pune decât pe seama scrântelii. Numai că deținutul Dan Lucinescu nu era nici smintit, nici drogat și nici prost.

Bucuria cu care și-a petrecut detenția e cu adevărat mirabilă, iar celui care i-a citit volumul ”Jertfa” nu mai are cum să-i fie frică de moarte.

Sunt onorat ca, sub cupola Senatului României, să rostesc numele lui Dan Lucinescu.

Vă mulțumesc.

Senator AUR Neamț, Sorin Lavric

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Dan Lucinescu appeared first on AUR.

Noi, A.U.R., credem că educația se face la o temperatură ambientală adecvată, fără haznale care țin loc de grup sanitar. Chiar și așa, sub acoperișuri uneori găurite de ploaie, elevii români ar putea fi educați și sexual, dar într-o formă utilă, morală și benefică unei dezvoltări armonioase – fizice și psiho-sociale deopotrivă.

Din păcate, există o diferență foarte mare între ambalaj și conținut, mai ales în declarațiile politicienilor. „Educația sexuală”, în forma ei actuală, este un paravan pentru ideologia de gen și pentru activismul agresiv LGBT+. Mai precis, materialele didactice conforme acestui proiect de lege prezintă în mod explicit o serie de idei neștiințifice conform cărora sexul și genul pot fi diferite ori că o persoană nu este definită de genul biologic, ci de genul pe care și-l alege ulterior.

În Statele Unite ale Americii promovarea „educației sexuale” puternic contaminată de ideologia LGBT+ nu a redus numărul cazurilor de hărțuire sexuală în rândul adolescenților sau numărul sarcinilor nedorite. În schimb, a facilitat dezvoltarea unui mediu educațional puternic sexualizat și erotizat pentru adolescenți, atât la nivel de limbaj, cât și la nivel comportamental. Cu alte cuvinte, această disciplină, în forma în care este propusă, nu este altceva decât o unealtă care alterează în mod cinic copilăria și pubertatea noilor generații, afectându-le dezvoltarea psihosomatică, din motive evidente.

Dan Barna se arată contrariat de faptul că acordul părinților este necesar pentru aplicarea acestei legi. Reacția liderului U.S.R. vine în contextul în care peste 300.000 de părinți din România, asociați în cadrul Platformei Împreună, au somat anul trecut Ministerul Educației să ia la cunoștință refuzul lor de a accepta această programă școlară, în condițiile în care ideologia de gen derutează copiii cu privire la propria identitate.

De ce își permit astfel de politicieni să ignore cetățenii, să ignore realitatea? Simplu. În 2016, România a ratificat Convenția de la Istanbul, fără nicio dezbatere publică prealabilă (ca, de altfel, multe alte propuneri sau documente ratificate de așa-zișii aleși ai noștri). Astfel, România și-a asumat – fără voia românilor! – implementarea ideologiei de gen.

Ca fapt divers, Art. 26 (alin. 1) din Constituția României stabilește că autoritățile publice sunt obligate să respecte și să ocrotească viața intimă, familială și privată. De asemenea, Art. 29 (alin. 6) spune că părinții sau tutorii au dreptul de a asigura educația copiilor minori a căror răspundere le revine potrivit propriilor convingeri. Mai mult decât atât, Codul Civil, prin Art. 487, stipulează că părinții „au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar şi potrivit însuşirilor şi nevoilor copiilor”.

În ansamblul ei, Legea Educației Sexuale contravine în mod clar celor patru piloni pe care s-a fondat Alianța pentru Unirea Românilor: familia, națiunea, credința și libertatea. În aceste condiții, AUR refuză să se ralieze acestor directive care atentează la valorile și normele morale ale celor mai multe familii românești și ale poporului român în ansamblu.

AUR va acționa pentru o Românie educată, liberă și conectată la toate realitățile cotidiene. Suntem însă împotriva educației sexuale menite să inoculeze copiilor alte valori morale decât cele ale părinților lor, mai ales fără consimțământul acestora. Este aberant și prostesc să vrei să „modernizezi” România prin astfel de măsuri, în loc să începi cu conectarea satelor prin drumuri decente, cu racordarea la apă potabilă, canalizare și gaz.

The post A.U.R. ESTE ÎMPOTRIVA LEGII EDUCAȚIEI SEXUALE ÎN FORMA EI ACTUALĂ appeared first on AUR.

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi,

Tema declarației mele de astăzi este 26 mai 1488 – ”Ziua începerii construirii bisericii Mănăstirii Voroneț”.

Astăzi se împlinesc 533 de ani de la începerea lucrărilor de construcție ale bisericii cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț, județul Suceava.

Pe locul unui vechi schit, la distanță cam de o poștă de Cetatea de Scaun a Sucevei și la doi pași de Gura Humorului, în satul Voroneț, viteazul și bine-credinciosul voievod Ștefan cel Mare, cel călit în lupte pentru apărarea credinței și a moșiei noastre, a început a zidi acest lăcaș de închinare. El a devenit, peste ani, un simbol pentru zona Bucovinei și pentru România în general. Așa cum s-a păstrat dăltuit în pisanie, biserica s-a zidit între 26 mai și 14 septembrie 1488, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Într-o încercare de a ne asemăna marilor monumente, i s-a spus Capela Sixtină a Orientului, pentru că și noi avem monumentele noastre ale credinței, vitejiei și trudei românești, ctitorii care vin din negura istoriei și care nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale Apusului.

Impresionantă deopotrivă pentru ortodocși și necredincioși, pictura exterioară datează din vremea domniei lui Petru Rareș, voievodul cunoscut prin maxima istorică: ”Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”.

Care este românul care n-a auzit vorbindu-se de albastrul de Voroneț? Cine nu s-a plecat, măcar o dată, în fața acestui altar medieval? Cine poate zice că n-a stat o clipă mut de uimire în umbra voievodalelor ziduri ale Voronețului? Cine n-a avut măcar o mică tresărire gândind că pașii lui de pelerin se alătură celor din veac ai Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, cel la care se spovedea Ștefan Vodă? Cine nu se întristează aflând de răpirea Bucovinei, când în 1785 Imperiul Habsburgic a întrerupt viața monahală de secole? Ea avea să fie reînnodată abia în 1991, astăzi fiind obște de maici și monument UNESCO.

Stimați colegi,

Astăzi este de neînțeles că unii dintre semenii noștri nu apără cu orice preț credința strămoșească, pentru care au muncit, au luptat și s-au jertfit înaintașii noștri. Nu pot să înțeleg aversiunea pentru credință, depărtarea unora de rânduială, votul împotriva bunei chivernisiri a țării.

Din viforul istoriei a răsărit și din voința unui domnitor greu de egalat s-a construit această ctitorie ștefaniană. La peste cinci veacuri de la construirea acestei biserici de mănăstire, sunt bucuros să rostesc în Senatul României acest cuvânt care-l face mândru pe orice român: ”Voroneț”.

Vă mulțumesc.

Gheorghe Adrian Cătană, senator AUR de Sibiu

The post Gheorghe Adrian Cătană – declarație politică – 26 mai 1488 – Ziua începerii construirii bisericii Mănăstirii Voroneț appeared first on AUR.

Mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Tema declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Alexandru Constantinescu”.

Sunt oameni cărora nu le poți înfrânge cerbicia decât omorându-i. În caz contrar, puterea de a răzbi în orice împrejurare îi preschimbă într-un soi de gladiatori invulnerabili cu hram anonim. Spun ”anonim” fiindcă puțini au auzit de ei, spun ”hram” fiindcă în cutezanța lor dospește un dram de providență divină.

Din această categorie a făcut parte Alex Constantinescu.

Născut pe 15 octombrie 1922 în județul Gorj, a fost înrolat în 1943 și trimis pe frontul de la Iași. Era student în anul II la Facultatea de Litere și Filozofie din București. Rănit pe Valea Lupului în iunie 1944, va cădea prizonier în mâna rușilor. Ce va urma va fi calvarul a aproape 20 de ani de detenție: 7 ani în Siberia și 11 în România.

Evadând dintr-un lagăr din Siberia, a venit pe jos până la malul Prutului, dar a fost prins de un grănicer român care, uitându-și etnia și țara pe care o slujea, l-a înapoiat armatei rusești.

Destinul lui e al tuturor militarilor din Armata Regală, care nu au acceptat să vină în România în chip de pseudoeliberatori. Întorși din sclavia rusească, ei au intrat în cealaltă sclavie, a închisorilor din România.

Viața lui Alex Constantinescu seamănă ca două picături de apă cu cea a lui Aurel State: chinuri, disperare, foame, frig, păduchi, ploșnițe, torturi inumane. Și, totuși, tenacitatea de a nu ceda.

Cartea de memorii ”Spirala” conține un episod unic sub unghi mistic: în Siberia, un camarad își dă duhul în brațele lui, iar acesta îi vede literalmente sufletul cum se desprinde de trup, suflet pe care-l descrie ca pe o monedă albă având în centru un punct incandescent. Din punct s-a desprins un fir care avea să se risipească în aer sub forma unei spirale. În nicio altă carte de memorii penitenciare nu am mai întâlnit o asemenea mărturie.

Alex Constantinescu a murit în București în 2008, neștiut de nimeni și neomagiat de cineva. Nu-i nimic, i-a sosit acum timpul.

Sunt mândru ca, sub cupola Senatului României, să pronunț numele lui Alex Constantinescu.

Vă mulțumesc.

Sorin Lavric, senator AUR

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Alexandru Constantinescu appeared first on AUR.

Mulțumesc, domnule președinte Oprea.

Titlul declarației mele politice de astăzi este ”Deținutul politic Nicolae Purcărea”.

Când l-am întâlnit pe Nicolae Purcărea, în urmă cu 11 ani, mi-a făcut impresia unei ființe strivite, la care blândețea gesturilor ascundea o resemnare obosită. Părea copleșit de o sfârșeală de rău-augur, genul de surmeneală pe care o capeți numai la capătul unor mari chinuri.

Dar apoi,  pe măsură ce Purcărea se adâncea în amintirile penitenciare, descopeream în el un gheizer de ardere creștină.

În aparență, aveam de-a face cu un ins zdrobit, a cărui viață fusese redusă la sponciul jalnic al unui destin frânt. După 13 ani de închisoare, din care doi petrecuți sub ciomagul lui Eugen Țurcanu, nimeni nu mai putea spune că și-a împlinit destinul. Și totuși, în Purcărea mocnea fermentul unui crez de care nu se dezisese nici în timpul schingiurilor la care fusese supus în tinerețe. Purcărea era un luptător dospind sub o pojghiță blajină.

S-a născut pe 13 decembrie 1923, în Șcheii Brașovului. În 1945 s-a înscris la Academia Comercială din Brașov, instituție pe care nu a apucat să o termine vreodată. Urmărit de Securitate, a fugit în Munții Argeșului, unde a stat ascuns doi ani, fiind prins în 1949.

Ce a urmat a fost un lung periplu al groazei fără leac. La Pitești a fost schingiuit timp de un an și jumătate, Țurcanu rupându-i trei coaste și spărgându-i timpanul urechii drepte, sechelă pe care avea să o poarte toată viața.

De la Pitești a fost aruncat la Canal, iar de aici la Codlea și Gherla. Drept încununare a stagiului carceral, a mai făcut doi ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Lătești.

Eliberat în 1964, s-a dedicat sculpturii folclorice în lemn, devenind un artist popular, fără patalama universitară, dar cu talent cert.

Orele pe care le-am petrecut cu el m-au trezit din letargia cețoasă a ignoranței istorice.

S-a stins pe 25 septembrie 2015. Sunt onorat ca, sub Cupola Senatului României, să pronunț numele lui Nicolae Purcărea.

Vă mulțumesc,

Sorin Lavric, senator AUR

The post Sorin Lavric – declarație politică – Deținutul politic Nicolae Purcărea appeared first on AUR.