Suciu Sebastian – întrebare către Agenția Națională de Integritate – Clarificări privind declarația de avere a domnului Mircea ABRUDEAN – Șeful Cancelariei Primului-ministru

Către:Domnul Florin-Ionel MOISE, Președintele Agenției Naționale de Integritate

De la: Sebastian-Ilie SUCIU, Deputat AUR, circumscripția electorală nr 34. Sibiu

Subiectul întrebării: Clarificări privind declarația de avere a domnului Mircea ABRUDEAN – Șeful Cancelariei Primului-ministru

Stimate domnule Președinte,

În data de 13.01.2023 am fost sesizat pe e-mail de către domnul Cătălin SAVA – angajat în funcția de Director al Unitãţii Management Integrat, Comercial-Achiziţii din cadrul CNTEE TRANSELECTRICA SA și constituit la data de 21.11.2022 – Avertizor de Integritate al CNTEE TRANSELECTRICA SA, conform Legii 361/ 2022, prin intermediul căruia mi-a transmis atașat documentul înregistrat sub nr.1757/11.01.2023, pe care vă rog să-l regăsiți anexat la prezenta.

          În textul acestui document se menționează și faptul că în Declarația de avere din anul 2022 (mai exact cea datată în 17.02.2022) a domnului CĂTĂNICIU Tudor Rareș – angajat al CNTEE TRANSELECTRICA SA este menționată, ca împrumut de la domnul ABRUDEAN Mircea – Șeful Cancelariei Primului-ministru, suma de 135.000 de euro.

          Din consultarea declarațiilor de avere regăsite pe site-ul instituției dumneavoastră cât și pe cele ale angajatorilor domnilor ABRUDEAN Mircea și respectiv CĂTĂNICIU Tudor Rareș, se poate observa că:

  • În ceea ce îl privește pe domnul ABRUDEAN Mircea: în niciuna din cele 3 declarații de avere (D.A.) datate – 04.03.2021, 22.12.2021 și 14.06.2022, nu apare ca fiind acordată cu împrumut suma de 135.000 de euro, dar nici ca fiind acordată ca împrumut nicio sumă de bani domnului CĂTĂNICIU Tudor Rareș; în acestea apar ca fiind împrumutate diferite sume de bani unor societăți/ firme și chiar unei persoane fizice – GAVRIL C. (14.06.2022).
  • În ceea ce îl privește pe domnul CĂTĂNICIU Tudor Rareș: în declarația de avere datată 17.02.2022 apare în clar suma de 135.000 de euro ca fiind împrumutată de la domnul ABRUDEAN Mircea; în declarația de avere din data de 22.11.2022 nu mai apare ca împrumut suma de 135.000 de euro.

Având în vedere cele de mai sus, vă rog să dispuneți de urgență o anchetă pentru clarificarea cel puțin a următoarelor aspecte:

  1. Care a fost modalitatea de împrumut a sumei de 135.000 de euro? Ce înscris material a rezultat din acordarea împrumutului?
  2. Când a fost returnat împrumutul și sub ce formă și înscris material s-a evidențiat acest lucru?
  3. Cum poate justifica domnul CĂTĂNICIU Tudor Rareș returnarea într-un timp atât de scurt a împrumutului în sumă de 135.000 de euro pe care a menționat-o în D.A. din 17.02.2022? Care este sursa de finanțare în măsură să acopere suma de 135.000 de euro în decurs de câteva luni?
  4. Având în vedere că în D.A. a domnului ABRUDEAN Mircea apare totuși o persoană fizică la împrumuturi acordate – GAVRIL C. (14.06.2022), dar nu și cea a domnului CĂTĂNICIU Tudor Rareș, ce implicații și respectiv ce măsuri legale se impun inclusiv din partea instituției dumneavoastră cu privire la omisiunea de a menționa ca împrumut suma de 135.000 de euro.
  5. Aveți în vedere să sesizați aceste aspecte autorităților competente ale statului?

        

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]