Suciu Sebastian – declarație politică – Jaf ca-n codru din patrimoniului CFR

Jaf ca-n codru din patrimoniului CFR

Aș dori să atrag atenția asupra unor nereguli premeditate comise de către Guvern, mai precis de către Ministerul Transporturilor afat sub conducerea lui Sorin Grindeanu.

Este vorba despre cele 15 spitale și 22 de ambulatorii pe care domnul Grindeanu dorește să le scape de jurisdicția actuală, din varii motive.

Prima intrebare, care sper să nu rămână retorică este – de ce se dorește acest lucru? Iar a doua ar fi – cum se face acest lucru?

Avem aici mai multe probleme identificate la prima strigare. În primul rând, textul vag al Ordonanței. Nu este scris nicăieri, explicit, CUI, CÂND și CUM ar urma să aibă loc transferul acestor unități sanitare!

În al doilea rând, avem probleme legate de legalitatea acestui act, care ar încălca atât legislația națională precum și directivele europene.

Ce se va întâmpla cu personalul medical ale unităților respective din moment ce ele vor fi incluse în alte structuri?

Citez din OUG 41/24 din 2023 scrisă de reponsabilii aflați la cârma țării: „unitățile sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență, se transferă din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie”.

Pe lângă faptul că această formulare vagă ridică numeroase suspiciuni de fraudă imobiliară, mai avem și problemele semnalate de sindicatele din CFR.

Reamintesc faptul că nu este pentru prima oară când PNL + PSD incearcă să facă astfel de manevre cu patrimoniul statului, ba chiar mai mult de atât, în Guvernarea USL de acum 10 ani, domnul Relu Fenechiu a încercat aceeași manevră care, ulterior, a fost declarată ca fiind ilegală!
Domnilor, nu vă jucați cu patrimoniul românilor, ați demonstrat, deja, în pandemie că interesele statului nu mai converg demult cu interesele poporului și nu vă mai pasă de judecata istoriei.
Căutați soluții să construiți, să modernizați și să dotați spitale, în loc să le desființați sau să jucați ping-pong cu ele de la un minister la altul.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]