România asistă, încă o dată, la un spectacol al opacității și al privilegiilor întreținute din bani publici.
În timp ce milioane de români se luptă cu scumpirile, cu taxele și cu lipsa de perspectivă, statul continuă să protejeze o castă de privilegiați care beneficiază de locuințe de protocol în condiții pe care cetățeanul de rând nici măcar nu și le poate imagina.
RAAPPS publică liste cu imobile, suprafețe și chirii, însă ascunde exact informația esențială: cine sunt beneficiarii acestor avantaje?
De ce numele lor sunt ținute la secret?
Ce interes public justifică această lipsă de transparență?
Mai grav, apar informații potrivit cărora imobilul de pe strada Aviatorilor nr. 86, supranumit în spațiul public „Palatul Împăratului”, după ample investiții din bani publici, este acum scos la licitație. Este legitim să ne întrebăm dacă nu asistăm la o încercare de a închide rapid un subiect care a stârnit indignarea opiniei publice și la o nouă manevră administrativă menită să ascundă modul în care sunt gestionate patrimoniul și resursele statului.
Românii au dreptul să știe:
* Cine locuiește în cele peste 200 de imobile de protocol?
* În baza căror criterii au fost atribuite aceste locuințe?
* Cine beneficiază de contracte vechi de zeci de ani și de chirii preferențiale?
* Cât au costat renovările unor astfel de imobile și cine răspunde pentru aceste cheltuieli?
Nu putem vorbi despre reformă și despre respect pentru contribuabil cât timp statul funcționează după reguli diferite pentru cetățeni și pentru privilegiați.
AUR solicită transparență totală privind patrimoniul RAAPPS, publicarea beneficiarilor locuințelor de protocol, verificarea legalității contractelor în derulare și prezentarea tuturor investițiilor realizate din bani publici în aceste imobile.
România nu poate fi condusă prin secretomanie și privilegii ascunse. Statul trebuie să fie în slujba cetățenilor, nu în slujba unei elite protejate de uși închise și liste anonimizate.
Cerem adevărul, transparența și respectul pentru banul public!
Românii merită să știe cine sunt adevărații beneficiari ai privilegiilor plătite din taxele lor!

Comments are closed