În timp ce la Bruxelles Parchetul European investighează acuzațiile de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile, acuzații care o au în centru chiar pe doamna Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, iar în țară s-au intensificat dezbaterile privind efectele secundare nocive pe care vaccinul anti-Covid le-a generat asupra persoanelor care s-au vaccinat fie de bună voie, fie obligate de către angajatorii lor, Organizația Mondială a Sănătății pregătește o nouă lovitură prin care atentează la adresa suveranității naționale a statelor membre OMS.
În mai puțin de 60 de zile, la Geneva, cele 194 de state membre ale OMS vor fi chemate să voteze noul Tratat de Pandemie Globală, iar reglementările acestuia vor fi obligatorii din punct de vedere juridic, eliminând practic dreptul suveran al fiecărei țări de a legifera în ceea ce privește prevenirea, pregătirea și răspunsul la eventualele noi pandemii.
Dacă toate semnalele de alarmă care au fost lansate de diverse voci, printre care și Philipp Kruse, unul dintre avocații implicați în Inițiativa Cetățenească prin care se cere Parlamentului European să respingă noile Regulamente Sanitare Internaționale modificate și noul Tratat al OMS pentru pandemii, sunt doar niște simple “conspirații”, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, trebuie să dea urgent explicații referitoare la implicațiile pe care acest tratat îl va avea asupra suveranității naționale a României.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a fost singurul partid care i-a apărat pe români de măsurile sanitare dictatoriale impuse de către jupânii de la Bruxelles ai PSD și PNL, iar liderii AUR vor lupta și acum până la capăt pentru a stopa dictatura OMS.
Nu există răspunsuri