Sorin Lavric, senator AUR: “Antreprenorii – bătaia de joc a guvernului PSD – PNL”

În dispreț total față de cetățenii României, plătitori de taxe și impozite, guvernul de hoți, condus de covrigarul șef fără diplomă de Bacalaureat Marcel Ciolacu, a decis, ”noaptea ca hoții”, că funcționarii ANAF muncesc prea mult. Astfel, o parte din atribuțiile acestora vor fi externalizate către contabili, care vor trebui astfel să muncească dublu sau triplu ca să acopere lipsa de funcționalitate a statului eșuat.

Mai concret, noua „mărgică” a guvernului Ciolacu, numit pompos sistemul RO e-TVA, care reprezintă decont precompletat de TVA și care se va aplica începând cu data de 1 august 2024 pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pe lângă haosul fiscal pe care îl va provoca, pentru contabili va însemna doar muncă peste program, majorarea tarifelor sau renunțarea la o parte dintre clienți, în condițiile în care în acest moment există un deficit de contabili, iar antreprenorii vor trebui să se grăbească în fiecare lună cu actele.

Astfel, în timp ce statul se umflă zilnic cu noi bugetari, plimbători de hârtii, pentru ca tot activul de partid de la PSD și PNL să aibă un loc de muncă cât mai bine plătit, antreprenorii au ajuns bătaia de joc a guvernului Ciolacu, aceștia fiind umiliți și tratați ca niște simpli infractori, apoi sunt puși să facă singuri munca pentru care funcționarii ANAF sunt plătiți.

De aceea, la alegerile din această toamnă, nu doar antreprenorii, ci toți românii care s-au simțit batjocoriți de acești incompetenți, interesați doar de propria căpătuială, trebuie să se opună cu fermitate pentru ca această situație să mai continue.

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor este alături de toți românii care își doresc o țară în care să se simtă respectați, protejați și susținuți să aibă o viață prosperă.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]