Sorin Lavric – Declarație politică – Încleștarea de la Bistra-Groși

Adresată de către d-nul senator: Sorin Lavric

Circumscripția electorală: nr. 29 Neamț

Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 16.03.2022

Titlul declarației: Încleștarea de la Bistra-Groși

Stimate domnule președinte Florin Cîțu,

Stimați colegi,

            În fiecare an, la începutul lunii martie gîndul mă duce la Lupta de la Groși, mai exact la încleștarea de pe Muntele Mare (Munţii Apuseni) dintre grupul de partizani condus de maiorul Dabija și cadre ale Securității și Miliției.

            În noaptea de 3 spre 4 martie 1949, trupele de Securitate, în număr de 150 de oameni, declanșează un atac asupra taberei în care se aflau 24 partizani.

            În confruntarea din Muntele Mare au fost ucisi în luptă 7 partizani, 12 au fost capturați, iar 3 au scăpat din încercuire. Unele mărturii dau 5 morți (4 bărbați și o femeie) și 11 prizonieri din rîndurile partizanilor.

            Au fost uciși 5 securiști: 2 plutonieri majori de jandarmerie, un subofițer și 2 ostași din Batalionul de Securitate Florești; alți 5 ostași din aceeași unitate au fost răniți.

            Un pluton de securiști împreună cu tineri racolați din comuna Bistra s-au întors la cazemată pentru a șterge urmele trecerii pe acolo a partizanilor. Deoarece nu aveau unelte corespunzătoare, nici explozibili, au dat foc adăpostului. Trupurile partizanilor au fost aruncate în magazia de alimente a grupului, săpată în coasta muntelui, după care acoperișul a fost surpat peste ele.

Fiind extenuat, după zile de hăituire prin munți, Nicoale Dabija i-a cerut adăpost pentru cîteva ore lui Aron Dinis, în ziua de 21 martie 1949, care avea o casă lîngă calea ferată. Gazda a intuit că era vorba de un luptător din munți, a chemat cîțiva vecini împreună tăbărînd asupra maiorului Dabija, pe care l-au imobilizat, legat, bătut și apoi l-au transportat în centrul comunei. Maltratarea a continuat pe drum, maiorul fiind lovit crunt de mai mulți locuitori ai satului.

            Maiorul Dabija a fost predat miliției comunale, după care a fost dus la Cîmpeni, iar de acolo la Turda. Cei care l-au prins pe Nicolae Dabija au fost recompensați de Securitate cu cîte 10.000 de lei. Ei au fost prezenți ca martori și în procesul desfășurat după cîteva luni la Sibiu. Din documente ale Securității reiese că prinderea maiorului Dabija s-a produs la 21 martie 1949.

            Membrii familiei Macovei, care au jucat un rol central în grupul de rezistență, au plătit un preț uriaș, fiind împușcați cu toții.

Acțiunea de căutare, deshumare și recuperare a rămășițelor pămîntești ale victimelor a fost organizată și realizată de echipa arheologică alungată în 2020 de la Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Osemintele celor cinci victime descoperite la Bistra-Groși împreună ce cele ale altor cinci partizani anticomuniști ce au fost reînhumate la 22 august 2018 în sicrie individuale, cu ceremonial religios și militar, la care a participat fostul președinte al României, Emil Constantinescu.

Sînt onorat ca, sub cupola Senatului României, să pomenesc numele eroilor anticomuniști căzuți în lupta de La Groși: Nicolae Dabija, Alexandru Macovei, Nicolae Macovei, Traian Macovei, Viorel Macovei, Eugenia Bumbus, Ion Cigmăian, Ieronim Contan, Nicolae Moldovan, Cornel Pascu, Victor Vandor, Traian Lupea, Alexandru Moldovan, Ioan Morărescu, Axente Păcurar, Nechifor Petrașcu, Gheorghe Picos, Eugen Pintea, Sabin Solomon, Ioan Turcu.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]