Către: Institutul Naţional de Statistică (INS)
În atenția: Domnului Tudorel Andrei, Preşedintele INS
Cu copie (spre informare): Ministerul Educaţiei şi Cercetării
De la: Domnul Silviu-Octavian Gurlui, deputat Iași
Subiectul întrebării: Analiza indicatorilor de cercetare
Stimate Domnule Preşedinte al INS,
Cercetarea este pilonul de bază al dezvoltării unei societăţi, motorul progresului. Scopul monitorizării evoluţiei cercetării prin indicatori specifici trebuie să fie acela de a identifica punctele slabe şi punctele tari prin analiza distribuţiei valorilor extreme şi prin corelarea indicatorilor între ei. In acest sens, vă adresez următoarele întrebări:
1. Care este evoluţia numărului de persoane angajate în cercetare separat pe perioadă determinată şi pe perioadă nedeterminată în ultimii 5 ani şi care sunt realizările aferente exprimate în număr de lucrări ştiinţifice, brevete de invenţii şi proiecte de cercetare câştigate?
2. Care este raportul creşterii valorii de inventar a centrelor de cercetare, dezvoltare înfiinţate cu fonduri europene în institute naţionale de cercetare şi în universităţi faţă de creşterea cheltuielilor cu personalul de cercetare în anii 2024, 2025 şi în primul trimestru al anului 2026?

Comments are closed