Silviu Gurlui – Întrebare parlamentară – Implementarea tehnologiilor avansate pentru monitorizarea poluării în municipiul Iași

Adresată:

Domnului Bogdan GRUIA IVAN, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

De către: Deputat Silviu-Octavian GURLUI

Circumscripția electorală: Nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 13.02.2025

Obiectul întrebării: Implementarea tehnologiilor avansate pentru monitorizarea poluării în municipiul Iași

 

Stimate Domnule Ministru,

Municipiul Iași se confruntă de ani de zile cu probleme grave legate de calitatea aerului, în special din cauza nivelurilor ridicate de particule în suspensie PM10 și PM2.5, care depășesc frecvent limitele admise. Această situație afectează sănătatea locuitorilor și necesită o monitorizare eficientă, bazată pe tehnologii moderne de măsurare și analiză a poluării.

Având în vedere progresele în domeniul senzorilor de mediu, al inteligenței artificiale și al utilizării imaginilor satelitare furnizate de Agenția Spațială Europeană (ESA), consider că România, prin intermediul ministerului pe care îl conduceți, ar trebui să sprijine implementarea unor sisteme avansate de monitorizare a calității aerului în orașe, cu un proiect pilot la Iași.

Monitorizarea eficientă a poluării prin tehnologie digitală ar permite o intervenție mai rapidă a autorităților, reducerea impactului asupra sănătății populației și dezvoltarea unor politici publice bazate pe date exacte.

Vă rog, domnule ministru, să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce măsuri intenționează Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării să ia pentru a sprijini implementarea tehnologiilor avansate de monitorizare a poluării în municipiul Iași?

2. Există proiecte în derulare sau în planificare care să utilizeze date satelitare și senzori IoT pentru analiza calității aerului?

3. România beneficiază de acces la programele ESA și ale Uniunii Europene care sprijină utilizarea tehnologiilor digitale în monitorizarea poluării. Ce pași concreți au fost făcuți pentru a integra aceste resurse în sistemul național de supraveghere a calității aerului?

4. Este luată în considerare dezvoltarea unui parteneriat între instituțiile de cercetare din Iași, companii de tehnologie și autorități locale, în vederea aplicării unor soluții digitale pentru protecția mediului?

5. Ce fonduri europene sau guvernamentale ar putea fi accesate de municipalitatea Iași pentru implementarea unui sistem inteligent de măsurare și prognoză a calității aerului?

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

”Ultima dovadă a disprețului instituției față de popor? Un interviu halucinant al lui Mircea Toma, membru […]
În timp ce Guvernul Ciolacu anunță prelungirea plafonării prețurilor la energie, realitatea din spatele acestor […]
Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă […]
Într-o demonstrație de incompetență administrativă, guvernul Ciolacu a emis o ordonanță de urgență pe 6 […]
George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), și-a depus astăzi, la Biroul Electoral Central, […]