Adresată: Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul CSEKE Attil
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul: Reconstrucția infrastructurii și sprijinul acordat localității Broșteni după inundațiile din 2025
Stimate domnule Ministru,
Inundațiile produse în vara anului 2025 au provocat distrugeri majore în orașul Broșteni, afectând grav infrastructura rutieră, rețelele de apă și canalizare, podurile, locuințele și alte obiective de interes public. Guvernul a alocat fonduri pentru sprijinirea populației și a anunțat măsuri pentru refacerea infrastructurii, iar autoritățile locale au evaluat pagubele și au inițiat demersuri pentru accesarea finanțărilor necesare reconstrucției.
Vă rog să îmi comunicați următoarele:
- Care este numărul obiectivelor de infrastructură critică afectate (drumuri, poduri, rețele de apă și canalizare, școli, unități medicale, alte obiective de utilitate publică), ce măsuri concrete a întreprins Primăria orașului Broșteni pentru reconstrucția infrastructurii afectate după inundațiile din 2025 și care este stadiul lucrărilor pentru fiecare dintre acestea?
- Câte proiecte de investiții au fost depuse de autoritățile locale pentru reconstrucție și modernizare, care este valoarea acestora și câte au fost aprobate și finanțate până în prezent, care sunt sumele alocate efectiv și calendarul estimativ pentru finalizarea lucrărilor?
- Ce măsuri prioritare are în vedere ministerul pentru creșterea rezilienței infrastructurii din zonă, astfel încât efectele unor viitoare inundații să fie diminuate?

Comments are closed