Interpelări

Silegeanu Cătălin – Întrebare – Impactul modificării perioadei de acordare a burselor sociale asupra beneficiarilor din învățământul preuniversitar

Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, domnul Mihai Dimian

De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor

Obiectul întrebării: Impactul modificării perioadei de acordare a burselor sociale asupra beneficiarilor din învățământul preuniversitar

Stimate domnule Ministru,

Bursele sociale reprezintă un sprijin financiar destinat elevilor aflați în situații economice, sociale sau medicale vulnerabile. În prezent, cadrul aplicabil prevede acordarea acestora și în perioada vacanțelor școlare, cu anumite excepții. La 17 august 2026, Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică un proiect de Hotărâre a Guvernului privind acordarea burselor în anul școlar 2026–2027, prin care se propune acordarea burselor sociale doar pe perioada cursurilor școlare, eliminând plata acestora în vacanțe.

Este important să fie clarificate efectele concrete ale acestei schimbări asupra elevilor și familiilor beneficiare, precum și fundamentarea măsurii propuse. În acest sens, vă rog să îmi precizați:

1. Care este impactul bugetar estimat al eliminării plății burselor sociale în perioada vacanțelor școlare și câți elevi ar urma să fie afectați de această măsură, la nivel național și, dacă există date disponibile, pe județe?

2. Care sunt argumentele tehnice și sociale care au stat la baza modificării și dacă Ministerul Educației și Cercetării a realizat o evaluare a impactului asupra elevilor și familiilor beneficiare, inclusiv asupra celor aflați în situații economice sau medicale speciale?

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.