Senatorul Cătălin Silegeanu, membru al Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României, susține protestatarii și avertizează supra pericolelor pentru infrastructura rutieră

Senatorul Cătălin Silegeanu, membru al Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României, și-a exprimat solidaritatea cu protestatarii care își manifestă îngrijorările privind măsurile ce amenință infrastructura rutieră și siguranța circulației.

Senatorul Silegeanu a evidențiat criticile aduse de Sindicatul „Elie Radu” cu privire la decizia de desființare a Agențiilor de Control și Încasare ,precum și la lipsa de controale asupra vehiculelor care depășesc masele și dimensiunile maxime admise. Aceste măsuri, asociate cu deteriorarea negocierilor colective, amenință grav rețeaua de drumuri și condițiile de muncă ale angajaților din sectorul infrastructurii.

„CNAIR, în calitate de administrator al infrastructurii rutiere, pare să-și submineze propria activitate prin eliminarea unor măsuri esențiale de protejare a drumurilor și de reducere a costurilor de întreținere”, a declarat senatorul Silegeanu, subliniind pericolele unei astfel de abordări. El a făcut apel la un dialog constructiv între toate părțile implicate, cerând soluții eficiente și echitabile pentru a preveni degradarea infrastructurii și a garanta drepturile angajaților.

Senatorul a reiterat importanța menținerii unui echilibru între eficiența economică și siguranța drumurilor, aspecte esențiale atât pentru economia națională, cât și pentru siguranța cetățenilor. Silegeanu și-a declarat sprijinul ferm pentru cei care protestează, subliniind necesitatea unui sistem de transport sigur și sustenabil.

Acest comunicat vine în contextul unor tensiuni crescânde în sectorul infrastructurii rutiere, unde deciziile recente au stârnit nemulțumiri și proteste din partea sindicatelor și a altor părți interesate.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

“Fie că se numește Sebastian Burduja sau s-a numit Virgil Popescu, ministrul energiei s-a distins printr-o incompetență crasă, dublată de o aroganță evidentă. Ultima ispravă într-un șir lung de decizii catastrofale este golirea nesăbuită a depozitelor de gaze în această iarnă și aducerea României în situația […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte negative pe termen lung pentru Uniunea Europeană. Într-o perioadă în care politicienii europeni se concentrează pe critici la adresa administrației americane, Petrișor Peiu subliniază un paradox economic grav care nu poate […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o întrevedere cu E.S. domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, ambasadorul Republicii Italiene în România. Din delegaţia română, la convorbiri au participat şi deputatul AUR Mihail Neamţu, preşedintele Comisei pentru cultură, arte şi […]
Deputatul AUR, Lidia Vadim Tudor, îi dă replica ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, care a susținut că MAI respectă “cu strictețe” dreptul fiecărui cetățean de a-și exprima opiniile în mod liber. “România nu mai este o democrație. Ați confiscat votul românilor și le-ați pus pumnul în […]
Senatorul Cătălin Silegeanu, membru al Comisiei pentru transport și infrastructură din Senatul României, și-a exprimat solidaritatea cu protestatarii care își manifestă îngrijorările privind măsurile ce amenință infrastructura rutieră și siguranța circulației. Senatorul Silegeanu a evidențiat criticile aduse de Sindicatul „Elie Radu” cu privire la decizia de […]
„Găsim inacceptabil ca șeful Cancelariei Prezidențiale și Consilierul Prezidențial pentru Apărare și Securitate Națională, domnul Cristian Diaconescu, să se avânte în a face public declarații confuze care nu fac altceva decât să genereze panică și tensiune în societatea românească. Într-un moment atât de delicat pe plan […]