”Că actuala coaliție aflată la guvernare are deja reflexe comuniste nu mai este o noutate pentru nimeni. Comasarea alegerilor locale cu alegerile europarlamentare, cu încălcarea tuturor regulilor democratice, precum și a recomandărilor făcute de Comisia de la Veneția, demonstrează din plin deprinderile dictatoriale ale celor două partide.
Iar în timp ce coaliția PSD-PNL se pregătește să fraudeze alegerile, ca să pună din nou stăpânire pe toată țara, economia țării a ajuns în colaps, acest lucru fiind confirmat de economistul-șef al BNR, domnul Valentin Lazea, care ne-a anunțat că viața de “huzur” de până acum a românilor s-a cam încheiat.
Mai mult, domnul Lazea ne-a prezentat și o strategie de supraviețuire pentru vremurile negre care ne așteaptă: să refolosim lucrurile uzate, să le reparăm, să mergem mai mult cu transportul în comun și cu trenul, mai puțin cu avionul.
Cum domnul Valentin Lazea nu putea lansa aceste avertismente în spațiul public așa de capul lui, înseamnă că trebuie să ne pregătim de tot ce este mai rău. Inclusiv de raționalizarea alimentelor ca pe vremea comuniștilor.
Pentru a putea stopa dictatura PSD-PNL este o singură soluție. Ca românii să vină în număr cât mai mare la vot și să aleagă AUR, singurul partid care are forța să oprească dezastrul care se prefigurează după decembrie 2024”, spune senatorul AUR Sorin Lavric.
Nu există răspunsuri