Rusu Daniel, Vasile Nagy și Suciu Sebastian – interpelare parlamentară către Guvernul României – Intenția de a transforma funcția publică de secretar general al unității administrativ teritoriale (SG UAT).

Către: Domnul Florin-Vasile CÎȚU, prim-ministru al României

De la: Daniel-Gheorghe RUSU

 Vasile NAGY

 Sebastian-Ilie SUCIU

Obiectul interpelării: Intenţia de a transforma funcţia publică de secretar general al unităţii administrativ teritoriale (SG UAT) din „funcţie publică de conducere specifică în funcţie numită, cu mandat limitat la maximum 6 ani, reînnoit la 3 ani

Stimate domnule prim-ministru,

Parlamentarii Grupului AUR dezaprobă demersurile neconstituționale și neprincipiale cu privire la introducerea oricărui fel de mandat, limitat în timp, pentru Secretarii Generali ai U.A.T.-urilor din România.

Intenția dumneavoastră va avea ca urmare destabilizarea funcției  publice de Secretar General, încălcarea principiilor legale și morale (profesionalism, imparțialitate și independență, libertatea gândirii și a exprimării, prioritatea interesului public, supremația Constituției și a Legii, asigurarea egalității de tratament a cetățenilor), principii pe care o funcție condiționată politic le face  aproape imposibil de garantat.

Este profund îngrijorătoare și de-a dreptul dezamăgitoare declaraţia dumneavoastră pe care ați aruncat-o în spațiul public, prin care vă asumați intenţia de a transforma funcţia publică de Secretar General al unităţii administrativ teritoriale din funcţie publică de conducere specifică în funcţie numită, am adăuga politic, cu mandat limitat la maxim 6 ani, reînnoit la 3 ani. Demersul dumneavoastră este profund incorect, cu atât mai mult cu cât, după modificări legislative îndelungate, prin Codul Administrativ, s-a reuşit transformarea funcției publice a Secretarului General în funcţie publică de conducere specifică, dând un caracter de stabilitate şi profesionalism, în concordanţă cu rolul deosebit al acesteia – garant al legalităţii în administraţia publică locală.

Definit în Codul Administrativ drept funcţionarul public de conducere care asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestuia”, Secretarul General al UAT-ului este pe cale, în urma demersurilor dumneavoastră, de a-și pierde tocmai posibilitatea implementării principiilor sus-menționate.

          În aceste condiții, cum vedeți aplicabile principiile din programul dumneavoastră de guvernare (“Profesionalizare și stabilitate susținute de un sistem meritocratic de management al resurselor umane/al funcției publice” – ca obiectiv pe termen mediu, “Resurse umane din sectorul public, competente, integre și dedicate cetățeanului”, ca obiectiv general, “Depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă”, angajament privitor la resursele umane din sectorul public), când orice secretar general care, astăzi, poate semnala și se poate împotrivi unei nelegalități a actului administrativ, mâine, va fi obligat să aleagă între a-și păstra probitatea morală sau a face un compromis pentru a-și păstra funcția?

          Solicităm încetarea de îndată a unor astfel de demersuri care vor destabiliza, cu siguranță, administrația publica locală și vor încălca principiile funcției publice: stabilitate și legalitate. Secretarul General, sau oricum s-a numit el pe parcursul timpului, este una dintre cele mai importante funcții la nivelul autorității locale, rolul său fiind, în principal, de a asigura legalitatea actului administrativ, dar și de a face posibilă continuitatea tuturor activităților la nivel local în tranziția generată de sfârșitul unui mandat de primar și începutul altuia. Această limitare în timp, precum și faptul că se dorește ca primarul să fie cel care va putea reînnoi acest mandat, nu face altceva decât să-i mareasca puterile asupra Secretarului General, să-i diminueze independența și implicit posibilitatea reală a acestuia de a se opune emiterii unui act administrativ neconform legii.

          Cum ar mai putea să-și respecte atribuțiile dacă funcţia de secretar general UAT şi-ar pierde caracterul profund apolitic şi ar intra în sfera funcţiilor care “vin şi pleacă odată cu demnitarul politic”, după cum v-ați exprimat public, domnule prim-ministru? În aceste condiții sunt afectate obiectivele privind stabilitatea şi profesionalismul, iar posturile de Secretar General vor fi ocupate de persoane timorate care își vor exercita atribuțiile guvernate de compromisuri și nu de principii.

          Cea mai importantă problemă care trebuie avută în vedere în privinţa funcţiei publice de Secretar General al UAT-urilor din România nu ar trebui să facă obiectul unei rotații de cadre, ci al asigurării unui nivel cât mai înalt de stabilitate, profesionalism şi respect public, în acord cu misiunea legală pe care este obligat să o îndeplinească. De ce ne gândim la inamovibilitate doar atunci cand vorbim despre magistrați? Oare funcțiile de secretar nu sunt complementare și nu converg spre același obiectiv, al securității juridice a actelor și al garantării legalităţii în administraţia publică locală?

          Ținând cont de cele prezentate vă rugăm să reanalizați și să renunțați la intenția de a politiza ultima redută apolitică a administrației publice locale prin trecerea funcţiei de Secretar General al U.A.T. în regim de mandat, prin înlăturarea acesteia din rândul funcţiilor publice, unde-i este categoric locul, precum şi transmiterea publică a unui mesaj ferm de garantare a stabilităţii şi a caracterului apolitic pentru această funcţie!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]