Rodica Boancă – Întrebare parlamentară – Condițiile de trai din Centrul „Armonia”

Adresată: Doamnei Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Marius-Constantin BUDĂI

De către: Senator Rodica Boancă

Circumscripția: nr. 23, Ialomița

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Senatului din data de: 08.02.2023

Obiectul întrebării: Condițiile de trai din Centrul „Armonia”

Stimată doamnă Ministru, Stimate domnule Ministru,

          Mă adresez astăzi domniilor voastre pentru că, în momentul de față, legislația în vigoare este ambiguă, iar acest lucru face ca oamenii aflați în nevoie să fie pasați „de la Ana la Caiafa”. Este cazul cetățenilor care se află internați în Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, care au reclamat condiții de trai greu de imaginat pentru anul 2023 (condiții igienice precare, ploșnițe, șobolani, etc)

          Acest lucru este cu atât mai grav, având în vedere că statul plătește aproximativ 20 de mii de euro lunar pentru ca acești oameni internați să beneficieze de cele mai bune condiții de viață.

     Astfel, conform prerogativelor dumneavoastră și în baza atribuțiilor conferinte de funcția pe care o dețineți, vă solicit răspuns la următoarele întrebări:

  1. La nivelul ministerelor pe care le conduceți, este cunoscută situația din centrul ”Armonia”?
  2. A fost demarată o anchetă în acest sens?
  3. Au fost sesizate astfel de evenimente și în alte centre?
  4. Ce măsuri aveți în vedere să luați pentru ca astfel de situații să fie eliminate pe viitor?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]