Rodica Boancă – întrebare parlamentară către Ministerul Sănătății – Campania de vaccinare

Adresată: Doamnei ministru al Sănătății- Ioana Mihăilă

De către doamna senator: Rodica Boancă

Ședința Senatului din data de: 28.04.2021

Obiectul întrebării: campania de vaccinare


Stimată Doamnă ministru Ioana Mihăilă,

În luna decembrie 2020, responsabilii campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19 declarau că ținta asumată în strategia de vaccinare este ca în 6 luni, 13 milioane de români să fie vaccinați, ceea ce poate asigura imunizarea colectivă. Pentru că 13 milioane de persoane (60-70% din populație) să fie vaccinate în 6 luni, până în luna iunie, fiecare centru de vaccinare deschis ar fi trebuit să vaccineze 5000 de oameni pe lună.  

Conform planificării inițiale, trebuiau să se vaccineze în etapa I aproximativ 1 – 1,5 milioane de persoane care deservesc activități esențiale, la care se adaugă 4 milioane de persoane în etapa a II-a de vaccinare – persoane peste 65 de ani și cu boli cronice. Între timp, a început și etapa a III-a, în luna aprilie.

La 25.04.2021, datele puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT) arătau că doar 1.794.505 de români se vaccinaseră cu ambele doze, în timp ce 1.243.193 de români cu prima doză.

Față de aceste date, observăm că obiectivele din planificarea inițială nu s-au atins, ceea ce scade eficiența campaniei de vaccinare, dar crește, în schimb, viteza de răspăndire a virusului și a unor mutații ale acestuia care zădărnicesc atingerea obiectivelor de sănătate publică privind pandemia SARS COV 2. 

Având în vedere cele arătate, vă adresez rugămintea, doamnă ministru, de a-mi răspunde la următoarele întrebări:

  1.  Câte persoane care deservesc activități esențiale și câți vârstnici din categoriile I și II s-au vaccinat până în prezent, cu ambele doze?
  2.  Care este luna estimată pentru vaccinarea cu ambele doze a celor aproximativ 6,5 milioane de persoane din categoriile I și II, în raport de capacitatea centrelor  de vaccinare?
  3. În ce mod sunt prioritizați vârstnicii și persoanele vulnerabile din etapa a II-a având în vedere că această etapă s-a intercalat cu etapa a III-a?
  4. Câte persoane deja vaccinate în primele două etape vor avea nevoie de o nouă schemă de vaccin începând cu luna iunie pe fondul scăderii imunității dobandite prin vaccinare și în ce mod va gestiona Ministerul Sănătății vaccinarea acestor persoane concomitent cu cele încă  nevaccinate în etapele II și III?

Vă solicit să comunicați răspunsul în scris.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published.

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Domnul Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății Domnul Attila-Zoltán Cseke, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Adresată de către: Senator Adrian Costea Circumscripţia electorală: 23 Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Obiectul întrebării: Deficitul de medici de familie în România Data: 22 iunie 2022 Stimați Domni Miniștri, […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Dorinel Cosma Circumscripţia electorală: Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Controalele la  societățile comerciale ce practică arderi ilegale de deșeuri Stimate domnule Ministru, Pe 14 aprilie au avut loc […]
 Adresată:  Domnului ministru Carol Eduard NOVAK, Ministrul Sporturilor De către:  Domnul Senator Sorin Cristian MATEESCU  Circumscripţia electorală nr.14 Constanța,  Grupul  Parlamentar  AUR – Senat  şi prezentată în şedinţa Plenului din 22.06.2022 Obiectul întrebării : situația în care fostului mare fotbalist  Stelian Carabaș  i s-a îngrădit dreptul […]
Adresată: Domnului Ministru al Transporturilor Și Infrastructurii, Sorin Mihai GRINDEANU De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: NR. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Obiectul întrebării: Probabilitatea dezvoltării unui drum de mare viteză pe ruta Tișița- Vama Albița. Data: 22.06.2022 Stimate domnule ministru, Sorin […]
Către: Domnul Sorin Mihai Câmpeanu, Ministrul Educației Adresată de către: Evdochia Aelenei Circumscripția electorală: Nr. 14, Constanța Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) Ședința Senatului din: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Clarificări cu privire la măsuri de prevenirea abandonului școlar Domnule Ministru, Proiectul „România Educată” a început […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 22.06.2022 Obiectul întrebării: Protejarea arborilor remarcabili Stimate domnule Ministru, România nu are, până la acest moment, o legislație […]