
Către: Guvernul României, domnului Ilie Bolojan, Prim-ministru interimar
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Poziția oficială a statului român privind aplicarea Pactului european pentru migrație și azil și obligațiile asumate în cadrul mecanismului de solidaritate
Stimate domnule prim-ministru,
Începând cu 12 iunie 2026, Pactul european privind migrația și azilul a intrat în aplicare în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Unul dintre elementele centrale ale acestui cadru este mecanismul de solidaritate, prevăzut de Regulamentul (UE) 2024/1351 privind gestionarea situațiilor legate de azil și migrație, care stabilește un sistem prin care statele membre contribuie la gestionarea presiunii migratorii suportate de țările aflate în prima linie a fluxurilor.
Acest mecanism oferă statelor membre mai multe opțiuni de contribuție, precum preluarea, prin relocare, a unui număr de solicitanți de azil, o contribuție financiară, calculată pornind de la o sumă de referință de 20.000 de euro pentru fiecare persoană care ar fi trebuit relocată sau furnizarea de sprijin operațional și tehnic. România se află, potrivit clasificării europene, printre statele mai puțin expuse direct fluxurilor migratorii și este, prin urmare, vizată de partea de contribuție a acestui mecanism.
Întrucât deciziile adoptate la nivel european în acest domeniu au un impact direct asupra securității naționale, a coeziunii sociale și a resurselor publice, cetățenii români au dreptul la o informare completă și transparentă privind obligațiile pe care statul român și le asumă, domnule prim-ministru, vă solicit să răspundeți, punctual, următoarelor întrebări: