Răzvan Daniel Biro – Întrebare – Întârzierea corectării unei măsuri injuste privind concediile medicale și efectele asupra pacienților

Către: Domnul Alexandru-Florin Rogobete, ministrul Sănătății

De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș

Subiectul întrebării: Întârzierea corectării unei măsuri injuste privind concediile medicale și efectele asupra pacienților

Domnule ministru,

Modul în care a fost gestionată problema neplății primei zile de concediu medical relevă nu doar o decizie discutabilă de politică publică, ci și o incapacitate administrativă de a corecta rapid efectele evidente ale acesteia – prin Ordonanța de Urgență adoptată la finalul anului 2025, Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită în perioada 2026–2027, invocând necesitatea reducerii concediilor fictive. În practică, această măsură a produs efecte directe asupra pacienților reali, inclusiv asupra celor cu afecțiuni cronice, care ajung să piardă venituri recurente pentru fiecare episod de tratament. 

Ulterior, în urma reacțiilor publice și a criticilor venite din partea organizațiilor de pacienți, Ministerul Sănătății a anunțat că va introduce excepții pentru anumite categorii vulnerabile, inclusiv pacienți cronici, persoane internate sau femei însărcinate, însă, cu toate acestea, la mai mult de două luni de la aceste angajamente, modificările nu au fost adoptate, iar măsura continuă să producă efecte negative.

Consider, domnule ministru, că această întârziere nu poate fi justificată administrativ, în condițiile în care impactul măsurii este cunoscut, iar categoriile afectate sunt clar identificate. Din punctul meu de vedere, problema nu mai este doar conținutul reglementării, ci lipsa de reacție a autorităților în fața unor consecințe previzibile!

În același timp, apreciez că argumentul combaterii concediilor fictive nu poate justifica afectarea directă a pacienților care au nevoie reală de tratament. Datele oficiale indică faptul că măsura a fost gândită inclusiv pentru a genera economii bugetare în sistemul de sănătate, în contextul unor cheltuieli de aproximativ 6 miliarde lei anual pentru concedii medicale, dar, din nefericire, această abordare creează un dezechilibru major: în încercarea de a controla abuzurile, sunt penalizați tocmai pacienții care utilizează legitim acest drept.

Vă solicit, domnule ministru, să răspundeți punctual la următoarele întrebări:

  1. Care sunt motivele pentru care excepțiile anunțate de Ministerul Sănătății privind plata primei zile de concediu medical nu au fost adoptate până în prezent? 
  2. Care este numărul de pacienți afectați de neplata primei zile de concediu medical, defalcat, pe județe, în special în cazul bolilor cronice sau al tratamentelor recurente?
  3. Care este impactul financiar mediu asupra unui pacient care necesită concedii medicale repetate pe parcursul unui an? 
  4. Ce economii bugetare a generat această măsură până în prezent și cum sunt utilizate aceste sume în sistemul de sănătate? 
  5. Ce evaluare a realizat Ministerul privind riscul ca pacienții să renunțe la tratamente sau monitorizare medicală din cauza pierderilor financiare generate de această măsură? 
  6. Cine își asumă, la nivel guvernamental, întârzierea corectării unei reglementări care afectează direct pacienții vulnerabili și cum va fi tras la răspundere?
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE,                                                BIROUL PERMANENT AL SENATULUI          În conformitate cu prevederile […]