Către: Domnul Radu-Dinel Miruță, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale, ministru interimar al Transporturilor și Infrastructurii
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Clarificări despre riscul pierderii a 17 miliarde € din SAFE și acceptarea unor prețuri umflate cu 30%
Domnule ministru,
Situația programului SAFE a depășit faza întârzierilor administrative și a intrat într-o zonă de risc imediat, determinată de un calendar fix și de blocaje interne – din datele publice rezultă că România are în lucru 21 de contracte, dintre care 11 trebuie semnate până la data de 31 mai, termen care nu poate fi extins unilateral1. În prezent, o parte dintre aceste contracte nu au parcurs toate etapele obligatorii, respectiv avizarea în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și aprobarea în Parlament, ceea ce
reduce efectiv timpul rămas pentru finalizarea procedurilor și semnarea
documentelor.
În paralel, ca ministru al Apărării, ați indicat, explicit, apariția unor oferte revizuite de către furnizori, cu valori majorate cu până la 30% față de propunerile inițiale, o creștere care nu este una de tip marginal, ci una care produce un impact direct asupra bugetului și care pune Guvernul în fața unei alternative limitate: fie acceptă costuri semnificativ mai mari în condiții de presiune de timp, fie riscă pierderea finanțării prin neîncheierea contractelor până la termen.
Consider, domnule ministru, că problema este una dublă și cuantificabilă – pe de o parte, întârzieri în lanțul decizional Guvern–Consiliul Suprem de Apărare a Țării–Parlament, care pot fi identificate pe fiecare etapă procedurală, iar pe de altă parte, o modificare substanțială a condițiilor comerciale, care afectează valoarea finală a contractelor.
În aceste condiții, vă solicit următoarele:
- Precizați, la zi, pentru fiecare dintre cele 21 de contracte din programul SAFE, stadiul exact: data transmiterii către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, data avizării, data transmiterii către Parlament și stadiul aprobării.
- Indicați, pentru cele 11 contracte care trebuie semnate până la 31 mai, câte zile au rămas disponibile pentru fiecare etapă procedurală și care dintre acestea nu mai pot fi finalizate în termen, în ritmul
actual. - Precizați instituția și persoanele responsabile pentru fiecare întârziere în parte, cu indicarea exactă a intervalelor de timp în care documentațiile au fost blocate.
- Indicați valoarea totală inițială a ofertelor pentru aceste contracte și valoarea actualizată după majorările de până la 30%, precum și diferența totală în euro rezultată.
- Precizați, pe fiecare contract, care furnizori au modificat prețurile și înce procent, și dacă aceste modificări au fost justificate contractual sau au apărut exclusiv pe fondul presiunii termenului-limită.
- Indicați dacă a fost sesizat Consiliul Suprem de Apărare a Țării sau alte instituții cu privire la aceste majorări de preț și ce decizii au fost luate.
- Precizați, pentru fiecare contract în parte, care este suma exactă ce se pierde dacă termenul de 31 mai nu este respectat și dacă există posibilitatea reală de prelungire sau renegociere a termenelor.
- Prezentați un calendar pe zile, ci nu pe etape generale, pentru finalizarea procedurilor până la 31 mai, cu responsabilități instituționale clare pentru fiecare termen.




Comments are closed