Răzvan Biro – Întrebare parlamentară – Situația retragerii copiilor de la cursuri în județul Mureș

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Daniel-Răzvan BIRO

Circumscripția electorală: Nr. 28 Mureș

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.02.2025

Întrebare parlamentară: Situația retragerii copiilor de la cursuri în județul Mureș

 

Domnule ministru,

Cazul celor doi părinţi din județul Bihor, din anul 2024, care și-au retras de la școală și au decis să-şi educe acasă toţi cei patru copii și care, ulterior, au fost trimişi în judecată şi au primit câte patru luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei este unul destul de grav și reflectă, pe de o parte, și calitatea slabă a întregului proces educațional patronat de statul român – fapt confirmat, de altfel, și de ultimele testele PISA!

Cu toate acestea, cel mai probabil, astfel de gesturi de retragere a elevilor de la cursurile învățământului obligatoriu, nu sunt singulare, existând familii care își retrag deliberat copiii de la cursurile învăţământului obligatoriu, lipsindu-i de dreptul fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituția României.

Vă rog să îmi transmiteți, stimate domnule ministru, cum gestionați fenomenul de homeschooling, care a luat amploare în România, mai ales în pandemie, când mulți părinți și-au retras copii de la școală, câte astfel de cazuri – similare celui din Bihor – ați identificat în ultimii patru ani și ce măsuri ați luat pentru reintegrarea copiilor în sistem, precum și care este situația acestor cazuri în județul Mureș.

Solicit răspuns în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

În ultima perioadă, mișcarea suveranistă din România și candidatul său la alegerile prezidențiale din 4 […]
”Tot ce știam noi despre democrație și libertate ar trebui aruncat la gunoi. Asta dacă […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, condamnă ferm incompetența crasă a guvernului Ciolacu, care a transformat adoptarea […]
”Îi mulțumim președintelui POT, Anamaria Gavrilă, pentru sprijinul și determinarea de a rămâne uniți! Împreună […]
  Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, Domnului Daniel-Ovidiu David De către domnul senator: Eugen-Cristian ȘIPOȘ […]