Răzvan Biro – Declarație politică – USR susține coaliția de guvernare condusă de Marcel Ciolacu și mimează opoziția!

Partidul Uniunea Salvați România persistă în ipocrizie, autointitulându-se partid anti-sistem, de opoziție, în timp ce realitatea dovedește că este un partid ce susține coaliția PSD-PNL-UDMR, iar unica opoziție pe care acesta o susține este raportată la poporul român și partidele suveraniste, cu adevărat anti-sistem.

În campania pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, USR a manipulat opinia publică, insinuând că George Simion are fi avut un „blat” cu PSD și va primi voturi de la aceștia pentru a intra în turul 2, dar realitatea a demonstrat că nu s-a întâmplat asta, întrucât nu a intrat în turul doi al alegerilor nici măcar Marcel Ciolacu, iar PSD nu și-ar fi asumat un asemenea risc. În schimb, în turul al doilea a intrat președintele USR, doamna Elena Lasconi, care a îmbrățișat PSD, a cerșit susținere acestora și a solicitat să fie sprijinită de „mașinăria de partid” a social democraților.

Un alt moment, în care USR s-a prezentat ca un partid profund ademenit de putere, a fost atunci când s-a complăcut cu lovitura de stat manifestată prin anularea alegerilor prezidențiale, în privința căreia aveau toate motivele să fie deranjați, însă cei de la USR nu au fost deloc deranjați de acest lucru și au preferat să facă anti-cameră la PSD pentru a se cere la guvernare în monstruasa coaliție PSD-PNL-UDMR.

Astăzi, în spiritul democrației, al reprezentativități și al opoziției, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), alături de celelalte partide suveraniste, Partidul Oamenilor Tineri  (POT) și Partidul SOS România, au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu, un guvern ilegitim, lipsit de credibilitate și performanțe guvernamentale. Și de data aceasta, așa-zisul partid de opoziție, USR, a preferat să își mențină relația și anturajul cu PSD și Marcel Ciolacu, refuzând să semneze moțiunea de cenzură și ba mai mult să anunțe public că ei nu vor vota împotriva PSD, PNL, UDMR și a lui Ciolacu.

Toate aceste lucruri nu fac decât să ilustreze imaginea unei formațiuni parlamentare care numai rolul opoziției nu îl îndeplinește, ci mai degrabă se comportă ca a 5-a roată de la căruța PSD-PNL-UDMR-Minorități, ca niște politruci aflați în așteptarea alegerilor prezidențiale din luna mai după care poate, poate, cade vreo roată a coaliției și vor fi și cei de la USR utili.

Este rușinoș pentru un partid care s-a ridicat prin declarații anti-sistem ani de zile să își înșele acum alegătorii și să prioritizeze relația cu cei pe care, mult timp, îi acuza de corupție și rele practici în materie guvernamentală și administrativă, iar această situație clarifică polii parlamentari, atât ai coaliției reprezentante de PSD, PNL, UDMR, Minorități și rezerva USR, cât și ai opoziției, caracterizate prin partidele suveraniste AUR, POT, SOS.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

România se află din nou în fața unui scandal uriaș de corupție și incompetență guvernamentală, […]
Parlamentarii AUR vor depune un proiect legislativ pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și […]
Pe 26 martie, de la ora 17:30, ne vedem în Piața Victoriei, la București! Îl […]
Senatorul AUR, Niculina Stelea, consideră că decizia recentă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) […]