Către: Ministerul Afacerilor Externe, doamnei Oana ȚOIU, ministru
De către: Deputat Ramona LOVIN, deputat ales în circumscripția 43, pentru românii cu domiciliul în afara țării
Obiectul întrebării: Funcționarea serviciilor consulare pentru cetățenii români din afara țării
Stimată doamnă ministru,
În luna august a acestui an a fost făcut public studiul Diaspora Sentiment 2026, realizat de compania românească de cercetare MKOR Consulting (Market Opportunity Research).
Potrivit cercetării, românii care trăiesc în afara țării pun pe primul loc accesul la acte oficiale, digitalizarea serviciilor consulare și funcționarea misiunilor — programări într-un termen rezonabil și personal suficient.
În acest context, în calitate de reprezentant al românilor cu domiciliul în afara țării, în Parlamentul României, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
- Care este, la data de 1 septembrie 2026, timpul mediu și timpul maxim de așteptare pentru o programare la pașaport, cetățenie, stare civilă și procuri, pe fiecare misiune din Italia, Spania, Germania, Regatul Unit, Franța, Republica Moldova, Statele Unite și Canada?
- Câte cereri sunt în așteptare, pe tip de serviciu?
- Ministerul publică lunar, pe misiune, aceste termene și stocuri? Dacă nu, până la ce dată va începe publicarea? Dacă da, unde este pagina actualizată?
- Ce servicii consulare pot fi astăzi depuse, semnate și urmărite integral online, fără prezență fizică?
- Care este calendarul 2026–2027 pentru extinderea acestor servicii, inclusiv semnătura electronică și dosarul digital?
- Care este schema de personal aprobată versus ocupată, la personalul consular de ghișeu, pe misiunile menționate la punctul 1?
- Câte posturi sunt vacante de peste șase luni?
- După ce criteriu se suplimentează o misiune când termenele de programare se prelungesc?
- Pentru ce circumscripții consulare distanța medie până la cel mai apropiat ghișeu depășește 200 de kilometri?
- Ce puncte consulare itinerante sau birouri temporare sunt prevăzute în 2026–2027 în aceste zone?
- Ce canal are un cetățean din afara țării când un dosar consular depășește termenul (platformă, număr de înregistrare, termen de răspuns)?
Câte astfel de sesizări a primit Ministerul în 2025 și în 2026 și în ce procent au fost soluționate în 30 de zile?

Comments are closed