Adresată: Doamnei Oana ȚOIU, Ministrul Afacerilor Externe
De către: Deputat Ramona LOVIN, deputat ales în circumscripția 43, pentru românii cu domiciliul în afara țării
Data: 27 aprilie 2026
Obiectul interpelării: REVENIRE LA INTERPELAREA nr. B/AUR/176/17.11.2025 privind situația consulului onorific al României la Bordeaux
Stimată doamnă ministru,
Printr-o interpelare pe care v-am înaintat-o in luna noiembrie a anului trecut, am solicitat clarificări privind actul oficial de numire a domnului Michel Beylot, inițiatorul propunerii de numire, semnarea patentului consular, eventualele reînnoiri ale mandatului, evaluările periodice ale activității consulului onorific, criteriile aplicate de MAE pentru selecția și reînnoirea consulilor onorifici, precum și
posibilitatea actualizării cadrului normativ astfel încât consulii onorifici să cunoască
limba română și să demonstreze o implicare reală în sprijinul comunităților românești.
Până la această dată, nu am primit niciun răspuns din partea Ministerului
Afacerilor Externe, deși termenul legal de răspuns este depășit.
Consider această lipsă de răspuns cu atât mai gravă cu cât subiectul privește
reprezentarea României în relația cu cetățenii români din diaspora și modul în care
Ministerul Afacerilor Externe monitorizează activitatea consulilor onorifici. Cetățenii
români din regiunea Bordeaux au semnalat probleme concrete, iar obligația
ministerului este să ofere explicații clare, nu să ignore solicitările transmise prin
instrumentele parlamentare.
În aceste condiții, vă solicit să transmiteți, de urgență, răspunsul complet la
interpelarea nr. B/AUR/176/17.11.2025, cu privire la toate cele 7 puncte formulate
inițial.
Totodată, vă solicit să precizați motivul pentru care Ministerul Afacerilor
Externe nu a răspuns în termenul legal la această interpelare și cine își asumă această
întârziere.

Comments are closed