Raisa Enachi – întrebare parlamentară către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – Scandalul din jurul companiei Blue Air și prejudiciul pe care l-a provocat.

Către:Domnul Sorin Mihai GRINDEANU, Ministrul transporturilor și infrastructurii

De la: Raisa ENACHI, Deputat AUR, circumscripția electorală nr. 39 Vaslui

Subiectul întrebării: Scandalul din jurul companiei Blue Air și prejudiciul pe care l-a provocat.

Stimate Domnule Ministru,

Insolvența unei companii private, care a provocat pagube atât pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, cât și pe aeroporturile internaționale unde erau programate zboruri să ajungă mulți români, a zguduit industria aviatică.

S-a convenit repatrierea românilor cu ajutorul Tarom, care ar urma să primească 5 milioane de lei din banii de rezervă ai Ministerului Transporturilor.

Compania Blue Air avea un sold negativ al capitalului de 638.728.959 de lei la sfârșitul anului 2020. La acest capital negativ s-a adăugat un ajutor de stat de 300 de milioane de lei în 2021.

Compania Blue Air este responsabilă de acest scenariu, inclusiv pentru cele 11.289 de zboruri ale sale anulate între aprilie 2021 și aprilie 2022. Compania privată trebuie să își asume responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat! Vă rog să îmi precizați, domnule ministru, de ce trebuie să acordăm bani din fondurile publice unor companii private?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]