Raisa Enachi – întrebare parlamentară către Ministerul Apărării Naționale – Dezastrul aviatic de la Cogealac, Dobrogea.

Către: Domnul Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale

De la: Raisa Enachi, Deputat AUR, circumscripția electorală 39 Vaslui

Subiectul întrebării: Dezastrul aviatic de la Cogealac, Dobrogea.

Stimate Domnule Ministru,

          Avionul care s-a prăbușit în apropiere de Cogealac, într-o regiune pustie, făcea parte dintr-o formație de două avioane MIG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene care efectuau zboruri de supraveghere aeriană deasupra Dobrogei.

          Elicopterul IAR 330-Puma, care a plecat într-o operațiune de căutare și salvare miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, s-a prăbușit în regiunea Gura Dobrogei, la aproximativ 11 kilometri de aerodrom. Pilotul elicopterului raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului care au fost anunțați inițial, la bord se aflau și doi salvatori din cadrul Forțelor Navale Române.

          Pilotul avionului MiG-21 LanceR prăbuşit miercuri, în judeţul Constanța, şi-a pierdut viaţa la 31 de ani. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

          În accidentul de elicopter de la Constanța, și-au pierdut viața locotenent-comandorul Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din 2003, avea peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit și avea trei copii. Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit. Maistrul militar Banu Gelu, angajat din anul 1993 în vârstă de 53 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit şi avea doi copii. Caporal Lateș Cătălin, operator căutare salvare, 29 de ani, angajat din 2021, căsătorit și avea doi copii. Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 44 de ani, angajat din 2021, căsătorit, un copil. Maistru militar cls. I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil. Maistru militar cls. II Boșoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005.

          Aceste nume sunt ale unor eroi pe care i-am pierdut!

          Vă rog, domnule ministru, să-mi răspundeți la următoarele întrebări:

          – De ce trebuie să se bazeze România pe avioanele de vânătoare MiG 21 Lancer pentru încă cel puțin doi-trei ani, în ciuda faptului că acestea au ajuns la capătul capacităților lor de a oferi siguranță în zbor?

          – De ce, după ce expunem acestor tragedii cauzate de vreme nefavorabilă și de aparatele de zbor foarte vechi și ineficiente, factorii decizionali nu oferă explicații publice imediat după încheierea anchetei parchetului militar?

          – Câte avioane de vânătoare MiG-21 LanceR mai are în dotare România și, implicit, câți piloți mai sunt în pericol să moară din cauza acestor avioane?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]