Raisa Enachi – declarație politică – “Majorarea punctului de pensie, 6,2%”

“Majorarea punctului de pensie, 6,2%”

Românii se uită la televizor şi nu le vine să creadă ce fac politicienii în spatele uşilor închise. Din interiorul şedinţei conducerii liberalilor au ieşit, pe surse, din partea lor, a liberalilor înşişi! – conform sloganului “Prin noi înşine!”- stenograme incendiare.

“Am discutat cu Marcel şi consider că pensiile ar trebui să crească cu 6,2% pentru toţi şi apoi, progresiv, în funcţie de venit, să dăm ajutoare astfel încât anvelopa totală să fie de 15%”.

Anunţul premierului Ciucă a generat o revoltă în şedinţa liderilor, cu replici dure. Mă întreb, retoric, cum a reacţionat preşedintele Iohannis când a aflat aceste lucruri din interiorul partidului său de suflet? Ce a fost în mintea sa, cum a fost trădat de premierul care, acum o lună de zile, a ieşit public şi a anunţat populaţia că va mări pensiile cu 15%, fiindcă aşa declarase cu o zi înainte însuşi preşedintele României?

La Reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, din 20 octombrie, domnul preşedinte Iohannis a declarat: “Dacă vorbim de creşterea pensiilor, trebuie să vedem un pic contextul mai larg. Ştiu că s-au vehiculat tot felul de propuneri, 10%, 11%, dar haideţi să vedem lucrurile în contextul mai mare. Nu putem să aşteptăm de la pensionari să plătească ei preţul crizelor. Şi, în condiţiile în care avem o inflaţie care trece de 15%, eu cred că ar fi corect, ar fi rezonabil ca această creştere a pensiilor de la 1 ianuarie să ţină cont de această inflaţie. Şi atunci, creşterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată. Nu ştiu dacă bugetul permite o creştere până în 15%, aşa cum probabil s-ar aştepta lumea, ca să existe o compensare corectă cu inflaţia, dar eu cred că merită luate în considerare toate opţiunile şi venit cu o creştere care compensează în bună măsură inflaţia. Şi încă un aspect pe care eu personal îl consider esenţial: trebuie atenţie sporită, specială, pentru cei cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”.

Ce s-a întâmplat în această lună să scadă procentul de 15% pe care l-au anunţat conducătorii noştri? S-au anunţat cifre de creştere economică, previziunile economice de toamnă ale Comisiei Europene pentru România: PIB-ul real va înregistra o creştere cu 5,8% în 2022.

Ultima strigare pentru seniori, cum îi place domnului ministru să spună, este de 12,5%.

Consideraţi că este suficient 100 de lei pe lună, începând cu 1 ianuarie?

Deci, praf în ochi, dragi guvernanţi, pentru că banii se vor primi din februarie, când preţurile oricum vor fi mai mari decât acum.

Domnilor guvernanţi, astăzi românii nu mai ştiu ce să facă cu banii puţini pe care îi au: să mănânce, să plătească facturile aberante la utilităţi, să cumpere medicamente sau să vă dea vouă, să vă plătiţi clientela de partid? Pensionarii nu mai au răbdare cu voi…

Nu vă este ruşine să batjocoriţi părinţii şi bunicii României, domnilor de la Palatul Victoria?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat marți, 21 martie, la Parlament, dezbaterea cu tema „Legile educației – de la intenție la realitate”. La evenimentul organizat de AUR au luat parte specialiști în domeniul educației, reprezentanți ai sindicatelor, ai Patriarhiei Române, cadre didactice, studenți, reprezentanți ai […]
AUR
Alianța pentru Unirea Românilor organizează în data de 21 martie 2023 de la ora 12:00, în sala Grupului AUR de la Camera Deputaților, o dezbatere cu tema: Legile educației – de la intenție la realitate. Comisia națională de specialitate din cadrul partidului organizează dezbaterea „Legile educației […]
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR și președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, a avut o întâlnire cu E.S. Ambasadorul Brândușa Predescu și echipa misiunii diplomatice a României la Sofia. Printre temele abordate s-a aflat situația culturală dificilă a comunității […]