Radu-Vicenţiu Grădinaru – declaraţie politică intitulată “România spre dezastru”

“România spre dezastru”.

La cum arată România acum, în viitorul apropiat sigur vom face implozie. De ce?

Suntem într-o stare de metastază socială, şi anume, “decreţeii” vor ieşi la pensie.

Numărul de tineri care vor lucra va scădea accelerat.

Pensiile vor rămâne extrem de mici… salariile la fel.

Taxele vor creşte. Absolut totul se va scumpi.

Va trebui să aducem vreo două milioane de imigranţi din afara Uniunii Europene să lucreze, pentru a compensa lipsa forţei de muncă.

Cei din diaspora nu se vor mai întoarce, decât foarte puţini. Când ai familie şi casă în străinătate de ani de zile, nu te mai întorci!

Ce li s-ar putea oferi?

Unde să se întoarcă şi de ce?

Politica românească este într-o stare de paragină accentuată!

O să citez din lucrarea “Exilat în România” a unui intelectual român contemporan: “Construim stadioane, dar nu avem fotbal. Mărim salariile aristocraţiei bugetare, care munceşte cu greu, trei zile pe săptămână! Plătim subvenţii unor partide, elite şi structuri care au depopulat ţara. Iubim tinereţea, dar îi condamnăm la sărăcie şi căpşunărie. Avem o Românie educată, dar cu înjurături… şi manele! Pregătim ingineri şi medici, mai ales pentru Franţa, Anglia sau Germania. Avem mulţi doctori în teologie, dar puţini tămăduitori de suflete. Ne spunem oameni de dreapta, dar socotim libertatea un moft conspiraţionist. Iubim Moldova lui Ştefan cel Mare, însă unionismul ni se pare cam exagerat. Suntem majoritari ortodocşi, dar crâşma şi bufetul sunt mai importante ca biserica şi şcoala. Ne socotim creştini, dar sfâşiem cămaşa lui Hristos! Asfaltăm sate fără ţărani, digitalizăm gimnazii fără elevi. Peste trei decenii, chiar ne vom întreba dacă poporul român mai există?”.

Ce facem, dragi români?

Eu zic să ne trezim, că am dormit destul!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]