Radu Grădinaru – interpelare către Ministerul Educației – Apărarea și reprezentarea profesorilor din România

CĂTRE: Doamna Ligia Deca

                      Ministru al Educației

De la: Radu Vicențiu Grădinaru

Deputat ales în Circumscripția Nr. 7, Botoșani

          Obiectul interpelării: Apărarea și reprezentarea profesorilor din România

          Stimată Doamnă Ministru,

          Anul 2023 a reprezentat, până acum, un an negru pentru educația românească, fiind marcat de evenimente negative în ceea ce privește experiența profesorilor de la catedră, a celor pe care dumneavoastră ați fost desemnată să îi reprezentați la nivel național.

          Este revoltător ca în „România educată” a anului 2023 să existe hărțuiri și abuzuri la adresa profesorilor, care și-au pierdut astfel demnitatea și autoritatea în fața elevilor și părinților acestora.

          În numele profesorilor hărțuiți, abuzați, înjughiați ai României, vă adresez următoarele întrebări:

  1. Care este instituția care oferă consiliere, protecție și apărare pentru profesorii din România, în situații de criză precum cele întâmplate de-a lungul acestui an? (spre exemplu – pentru profesoara atacată cu cuțitul în timpul orei, la un liceu din București);
  2. Ce măsuri se iau pentru protejarea profesorilor în situații de șantaj, hărțuire, abuz verbal sau fizic?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, reacționează ferm la haosul legislativ generat de actuala coaliție de guvernare, […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
Adresată: Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale De către: Deputat George-Nicolae […]
”În cadrul unui interviu recent, acordat reputatei agenții de presă Info-Prim Neo (IPN), de la […]
Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, domnului – Daniel Ovidiu David De către Domnul senator: Ştefan […]