PSD și PNL condamnă viitorul: „România Educată” a fost un eșec major! Suntem primii în Europa la rata abandonului școlar

România se află într-o criză educațională profundă, dar în loc să investească în educație și să reducă rata abandonului școlar, PSD și PNL continuă să ne ducă pe un drum al dezastrului. Suntem pe primul loc în Europa la abandonul școlar, iar actuala coaliție de guvernare și președintele Iohannis, prin intermediul Ligiei Deca, au eșuat lamentabil în a gestiona și revitaliza sistemul de educație.

„România Educată”, proiectul de suflet al lui Klaus Iohannis, a adus un singur lucru: deșcolarizarea României! În 2023, țara noastră a înregistrat cel mai mare procent de abandon școlar timpuriu din Uniunea Europeană, cu 16,6%, iar rata continuă să crească. Aproximativ 1 din 5 elevi din mediile defavorizate abandonează școala, amplificând astfel inegalitatea educațională. De asemenea, în 2023, peste 4.500 de elevi din clasa a VIII-a au renunțat la studii, făcând imposibilă continuarea educației lor la liceu.

Aceasta este realitatea tristă pe care guvernul PSD-PNL o ignoră, concentrându-se pe consolidarea puterii și pe satisfacerea intereselor de partid, în timp ce copiii noștri sunt lăsați să se piardă.

Guvernul PSD-PNL: Tot mai puțini copii înscriși la școală, tot mai multe școli închise

În loc să investească în școli și în condiții de studiu mai bune, guvernul preferă să își umple buzunarele. În ultimii 30 de ani, în România s-au închis de cel puțin zece ori mai multe școli decât s-au construit. Cum poate să își justifice Klaus Iohannis, Ligia Deca sau orice lider PSD și PNL o astfel de indolență? În București, de exemplu, nu s-a construit nicio școală publică în ultimii ani, deși numărul de apartamente noi a crescut cu peste 360%.

Între timp, 5000 de școli din România funcționează fără autorizație ISU sau sanitară. În aceste condiții, peste 70% dintre școli sunt nevoite să desfășoare cursurile în două schimburi, lucru care nu face decât să sporească haosul și să adâncească problemele deja existente. Aceasta este imaginea clară a „succesului” Ligiei Deca, care, cu o experiență limitată și total irelevantă în domeniul educației, a fost pusă să conducă un minister crucial.

Realitatea cruntă: Violența și abandonul școlar domină școlile românești

Jumătate dintre elevii din România au fost victime ale violenței școlare (bullying), iar sistemul educațional, în loc să ofere protecție și educație de calitate, devine o sursă majoră de stres pentru adolescenți. În plus, doar 3% dintre elevii de liceu consideră că „dorința de a învăța” este o valoare importantă. Acesta este rezultatul direct al politicilor incompetente ale guvernelor PSD-PNL și al dezinteresului lor total față de viitorul acestei țări.

Ce facem mai departe? AUR propune soluții reale pentru educație!

Este timpul să punem stop acestui haos și să revenim la esența educației! România are nevoie de măsuri concrete, de investiții reale în școli și în profesori, nu de sloganuri politice goale. Educația trebuie să devină un pilon central al dezvoltării naționale, iar profesorii trebuie să fie tratați cu respectul și sprijinul pe care îl merită.

AUR își asumă misiunea de a revitaliza educația românească prin investiții în infrastructură, debirocratizarea sistemului și reprofesionalizarea corpului didactic. Nu vom mai accepta ca viitorul României să fie sacrificat pe altarul intereselor de partid!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

În ultima perioadă, mișcarea suveranistă din România și candidatul său la alegerile prezidențiale din 4 […]
”Tot ce știam noi despre democrație și libertate ar trebui aruncat la gunoi. Asta dacă […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, condamnă ferm incompetența crasă a guvernului Ciolacu, care a transformat adoptarea […]
”Îi mulțumim președintelui POT, Anamaria Gavrilă, pentru sprijinul și determinarea de a rămâne uniți! Împreună […]
  Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, Domnului Daniel-Ovidiu David De către domnul senator: Eugen-Cristian ȘIPOȘ […]