Petru Negrea – Întrebare parlamentară – Informații privind achiziția de vaccinuri anti-Covid

Adresată:

Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De către: Deputat Petru-Gabriel NEGREA

Circumscripția electorală: Nr. 35 Suceava

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 24.02.2025

Obiectul interpelării: Informații privind achiziția de vaccinuri anti-Covid

 

Stimate domnule ministru,

Conform datelor comunicate de Ministerul Sănătății, până în 2023, România a contactat peste 80 de milioane de doze de vaccinuri, din care aproximativ 37 de milioane fuseseră livrate până la sfârșitul lunii iunie 2023.

Ministerul Sănătății a raportat în iulie 2024 că România mai avea de plătit aproximativ 3,047 miliarde de lei pentru contractele existente cu Pfizer/BioNTech, AstraZeneca și Janssen, dar nu a specificat dacă aceste sume includ doze noi comandate în 2024 sau doar obligații restante din anii anteriori.

Pe 30 septembrie 2024, Ministerul Sănătății a anunțat că noua formulă a vaccinului Pfizer (adaptată la variantele circulate recent) este disponibilă și pentru schema inițială de vaccinare, nu doar pentru rapel, conform deciziei Comitetului Național de Vaccinologie. Totuși, nu s-a precizat dacă această disponibilitate implică o achiziție nouă în 2024 sau utilizarea stocurilor existente.

Având în vedere cele de mai sus, sumele uriașe angajate de România, precum și lipsa permanentă de transparență în ceea ce privește achiziția de seruri antiCovid, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

1. Câte vaccinuri s-au comandat în perioada 2021-2024;

2. Câte au fost achitate din cele comandate;

3. Dintre cele achitate, câte au fost recepționate;

4. Câte doze de vaccinuri au fost casate/distruse;

5. Câte doze au fost redirecționate către alte state, sub ce formă și care sunt aceste state;

6. Care este valoarea contractelor semnate cu fiecare producător, în parte;

7. Ce sume s-au achitat fiecărui producător, până la începutul anului 2025;

8. Ce sume au mai rămas de achitat și care este perioada de achitare angajată de către Guvern?

Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.

Vă rugăm să prezentați răspunsul dumneavoastră în scris.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

În ultima perioadă, mișcarea suveranistă din România și candidatul său la alegerile prezidențiale din 4 […]
”Tot ce știam noi despre democrație și libertate ar trebui aruncat la gunoi. Asta dacă […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, condamnă ferm incompetența crasă a guvernului Ciolacu, care a transformat adoptarea […]
”Îi mulțumim președintelui POT, Anamaria Gavrilă, pentru sprijinul și determinarea de a rămâne uniți! Împreună […]
  Adresată: Ministrului Educației și Cercetării, Domnului Daniel-Ovidiu David De către domnul senator: Eugen-Cristian ȘIPOȘ […]